StiripesurseDiasporaComisia Europeană se aşteaptă la creşterea exporturilor şi a preţurilor la...

Comisia Europeană se aşteaptă la creşterea exporturilor şi a preţurilor la carnea de porc graţie cererii chineze

Publicat:

Comisia Europeană prognozează pentru acest an o creştere a exporturilor şi a preţurilor la carnea de porc, graţie cererii în creştere venită din China, unde oferta locală a fost afectată de pesta porcină africană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Conform noilor estimări ale executivului comunitar publicate miercuri, exporturile UE de carne de porc ar urma să ajungă la 2,92 milioane tone în 2019, în creştere cu 9% faţă de 2,68 milioane tone anul trecut. În plus, spre deosebire de situaţia de anul trecut, când exporturile UE au crescut cu 4% chiar dacă cererea venită din China a scăzut, Comisia susţine că anul acest pesta porcină africană va duce la creşterea importurilor Chinei.

Citește și : Partidul Brexit, condus de Farage, pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile europarlamentare (sondaj)

“În 2019, exporturile de carne de porc ar urma să crească în mod semnificativ pe măsură ce creşte cererea chineză. Preţurile cresc şi ele în condiţiile în care oferta este redusă, iar perspectivele la export se îmbunătăţesc” susţine Comisia Europeană.

Un înalt oficial chinez a estimat miercuri că în al doilea trimestru al acestui an preţurile la carnea de porc ar urma să crească cu 70%, după ce datele oficiale au arătat că epidemia de pestă porcină africană a dus la reducerea cu 10% a efectivelor de porcine.


În perioada care a trecut din luna august 2018 şi până în prezent, pesta porcină africană s-a extins rapid în China, ţara care este cel mai mare producător mondial şi totodată cel mai mare importator mondial de carne de porc.

Citește și : Fostul preşedinte peruan Alan Garcia a încercat să se sinucidă în timp ce poliţia îl aresta

China este principala piaţă de export pentru carnea de porc din UE, iar importanţa acestei pieţe a crescut după ce în anul 2014 Rusia a introdus un embargo pentru livrările de carne de porc din UE.

Pe de altă parte, Comisia Europeană prognozează pentru 2019 o producţia stabilă de carne de porc în UE, la 24,12 milioane de tone, potenţialul de creştere depinzând de nivelul cererii chineze. Pentru 2020, Comisia mizează deocamdată pe o creştere de 0,5% a producţiei şi pe un avans de 5% a exporturilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.