StiripesurseDiasporaEcologişti blocheză sedii ale multinaţionalelor franceze la Paris, pentru a protesta...

Ecologişti blocheză sedii ale multinaţionalelor franceze la Paris, pentru a protesta împotriva politicii preşedintelui Macron

Publicat:

Mai multe organizaţii ecologiste au blocat vineri sediile multinaţionalelor franceze EDF, Total şi Société Générale în cartierul La Defense din Paris, precum şi un sediu al Ministerului Tranziţiei Ecologice, pentru a protesta împotriva politicii preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

Mişcarea autointitulată ”Blocăm republica poluatorilor”, creată de ONG-urile Greenpeace, Prietenii Pământului (Les amis de la terre) şi AVN-COP21, a lansat un apel la ”nesupunere civică fără violenţă” în cartierul de zgârie nori unde sunt concentrate sedii ale marilor companii.

Citește și : Șoferii europeni sunt prea siguri pe ei, reticenți la critici și agresivi

Potrivit purtătoarei de cuvânt al ONG-ului AVN-COP21, Pauline Boyer, peste 2.000 de persoane s-au strâns de dimineaţă şi au blocat căile de acces către clădirile unde se află sediile acelor companii, purtând pancarte care înfăţişează chipul preşedintelui francez împreună cu mesajul: ”Poluatori şi Macron, aceeaşi luptă”.

Pauline Boyer a declarat agenţiei EFE că acţiunea este un protest împotriva ”alianţei” acestor mari companii cu guvernul preşedintelui francez, care ”dictează legile în beneficiul lor fără să ţină cont de interesul general”.


Pe ferestre ale sediului companiei Total, precum şi pe clădiri ale Société Générale, EDF şi pe edificiul Séquoia, unde se află un sediu al Ministerului Tranziţiei Ecologice, au fost lipite afişe cu mesajul ”Macron preşedintele poluatorilor”, acelaşi slogan fiind vopsit pe caldarâm în galben şi negru.

O fereastră a turnului băncii Société Générale a fost spartă şi forţele de ordine au folosit pentru scurt timp gaze lacrimogene pentru a putea să îndepărteze manifestanţii şi să ia poziţii în interiorul clădirii.

”Guvernul trebuie să impună o politică obligatorie şi respectarea angajamentelor asumate la COP21 (Conferinţa de la Paris privind schimbările climatice)”, a declarat agenţiei France Presse o protestatară.

Citește și : ÎNGRIJORĂTOR! Stare de urgență la bordul unui zbor transatlantic

În replică, ministrul tranziţiei ecologice, François de Rugy, le-a transmis pe Twitter celor ”câteva mii de militanţi radicali care atacă preşedinţia şi guvernul” că ”au greşit adversarul”. ”Vom acţiona”, a asigurat el.

Protestul se înscrie în cadrul ”săptămânii rebeliunii” lansate luni de mişcarea ”Extinction Rebellion”, acţiune desfăşurată în special la Londra, unde militanţii au blocat mai multe locuri emblematice ale capitalei britanice şi aproximativ 500 dintre ei au fost reţinuţi de poliţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.