StiripesurseDiasporaProtestul activiştilor pentru mediu de la Londra, ziua a cincea (VIDEO)

Protestul activiştilor pentru mediu de la Londra, ziua a cincea (VIDEO)

Publicat:

Sute de poliţişti au încercuit activiştii grupării pentru protecţia mediului Extinction Rebellion, în cincea zi de proteste la Londra, scrie BBC, scrie News.ro .

Ofiţerii au înconjurat o barcă roz în zona Oxford Circus. Actriţa Dame Emma Thompson, care a călătorit din Los Angeles joi pentru a se alătura protestelor, le-a transmis activiştilor că generaţia ei a eşuat pentru oamenii tineri.

Citește și : Două persoane suspectate de spionaj în favoarea Emiratelor Arabe Unite au fost arestate la Istanbul

Ea a afirmat: „Suntem pe această insulă a normalităţii şi mă face fericită să mă pot alătura vouă şi să îmi alătur vocea unor tineri care au inspirat o nouă mişcare”.

Poliţiştii, care aveau veste pe care scria „echipa pentru înlăturarea protestatarilor” au început să ia activiştii şi să îi îndepărteze din zona Oxford Circus.


Sub o căldură neobişnuită pentru Londra, oamenii îşi pasau sticle cu apă şi se întrebau unii pe alţii dacă au nevoie de loţiune de protecţie a pielii unii protejându-se de razele soarelui prin umbrele care aveau culorile curcubeului.

Atmosfera era una paşnică, protestatarii oferind loţiune de protecţie şi poliţiştilor aflaţi la faţa locului şi discutând cu ei.

Proteste au loc în continuare şi la Podul Waterloo şi în faţa Parlamentului. Poliţia a informat că ofiţerii au fost nevoiţi să lucreze pe ture de 12 ore şi mulţi şi-au anulat concediile.

De asemenea, un grup restrâns de protestatari a organizat un protest la aeroportul Heathrow ameninţând să perturbe programul zborurilor chiar înaintea Paştelui catolic.

Protestatarii rămân poziţionaţi lângă intrările spre terminalele 2 şi 3, însă toate căile de acces rămân deschise.

Totuşi, Robin Ellis-Cockroft, în vârstă de 24 de ani, a declarat că grupul a reuşit să creeze „tulburări emoţionale” la Heathrow. Ken Marsh, preşedintele Federaţiei Poliţiei Metropolitane, a declarat: „Este foarte, foarte dificil pentru noi pentru că colegii mei nu au mai întâlnit o astfel de situaţie. Au de-a face cu oameni foarte pasivi, probabil oameni chiar buni, care nu doresc confruntări deloc cu poliţia sau cu altcineva însă care încalcă legea”.

Citește și : Guvernul afgan şi talibanii se acuză reciproc pentru amânarea întâlnirii de la Doha

Activiştii de mediu au protestat şi în alte părţi ale lumii. La Paris, ei au blocat intrarea în sediul central al Societe Generale.

Activiştii s-au adunat şi în faţa Ministerului Tranziţiei Inclusive şi Ecologice în apropiere de Paris şi au blocat intrarea în sediul gigantului petrolier Total.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.