StiripesurseDiasporaPremierul kosovar a fost victima unei farse

Premierul kosovar a fost victima unei farse

Publicat:

Şeful Guvernului kosovar n-a putut decât să se înfurie după ce umorişti ruşi l-au sunat dându-se drept preşedintele ucrainean, faţă de care şi-a exprimat susţinerea pe Twitter, alături de un premier imaginar, relatează AFP, potrivit News.ro .

Ramush Haradinaj i-a urat astfel, sâmbătă seara, cu o zi înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale ucrainene, pe care preşedintele în exerciţiu Petro Poroşenko le-a abordat de pe o poziţie foarte dificilă, atât acestuia, cât şi ”viitorului său premier Vovan Lexusov”, ”victoria pentru a conduce Ucraina către o integrare euro-atlantică”.

Citește și : Mişcarea islamistă acuzată pentru atacurile din Sri Lanka, prea puţin cunoscută

“Vovan Lexusov” este un necunoscut în clasa politică ucraineană – odată ce este o invenţie a umoriştilor ruşi. Însă “Vovan” şi “Lexus” sunt nişte obişnuiţi ai unor astfel de farse, a declarat unul dintre ei duminică.

Vladimir Kuzneţov – alias ”Vovan” – a declarat, citat de agenţia rusă RIA Novosti, că acest cuplu pe care-l formează împreună cu Aleksei Stoliarov (“Lexus”) a purtat ”trei conversaţii la telefon cu premierul kosovar din ianuarie”.


”El nu a părut să aibă cea mai mică îndoială că ar vorbi cu preşedintele ucrainean”, iar ”noi i-am cerut să-şi afirme pe Twitter susţinerea faţă de preşedintele Poroşenko”, a adăugat umoristul.

”Este uimitor că Haradinaj nu este informat cu privire la «Vovan Lexusov» şi că şi-a şters tweetul abia după ce a aflat din presa străină că a căzut în capcană”, a declarat el.

Contactat de AFP, cabinetul lui Ramush Haradinaj a anunţat că avea să reacţioneze ”în curând”.

“Vovan” a avertizat că înregistrările farselor telefonice urmează să fie difuzate după turul doi ale alegerilor prezodenţiale ucrainene de duminică.

Potrivit site-ului kosovar de investigaţie Insajderi, falsul Petro Poroşenko l-ar fi ademenit pe interlocutorul său cu o recunoaştere a Kosovo de către Ucraina în cazul unei victorii.

Kievul nu recunoaşte – la fel ca Rusia – independenţa Kosovo, proclamată în 2008. Vetoul al Moscovei închide poarta ONU acestei foste provincii a Serbiei, locuită majoritar de albanezi.

“Vovan” şi “Lexus” nu s-au aflat tocmai la prima încercare. Ei i-au prins în capcană pe Elton John, pe fostul şef al diplomaţiei britanice Boris Johnson sau pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Citește și : SUA: Trump dă asigurări că Congresul ‘nu este în măsură’ să-l destituie

Ţintele lor privilegiate sunt, în general, adversari ai Kremlinului, indiferent că sunt străini sau ruşi.

În 2016, “Vovan” spunea că vrea ”să arate faţa reală a anumitor parlamentari din Rusia, ipocrizia lor”. ”Noi facem doar lucruri care sunt în interesul ţării noastre”, spunea, la rândul său, “Lexus”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.