StiripesurseȘtirile zileiInundaţiile fac PRĂPĂD în Africa de Sud: 50 de persoane şi-au...

Inundaţiile fac PRĂPĂD în Africa de Sud: 50 de persoane şi-au pierdut viaţa! – VIDEO

Publicat:

Peste 50 de persoane şi-au pierdut viaţa în regiunile din sudul şi estul Africii de Sud în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii şi alunecări de teren, au anunţat miercuri autorităţile, citate de Reuters, potrivit agerpres.

Echipele de intervenţie au căutat printre resturile locuinţelor şi altor clădiri prăbuşite în zonele de coastă din provincia KwaZulu-Natal unde cel mai recent bilanţ indică 51 de decese, potrivit autorităţilor locale.

Citeşte şi: Americanii au ucis mai mulţi civili afgani decât au făcut-o talibanii

Regiunea a fost afectată timp de mai multe zile de ploi torenţiale, însă autorităţile nu au anticipat amploarea precipitaţiilor abundente care au căzut luni seară, a declarat Lennox Mabaso, purtător de cuvânt al departamentului provincial de Cooperare în Guvernare şi Afaceri Tradiţionale (COGTA).


”Ca urmare, s-au produs inundaţii, iar unele structuri au fost afectate şi s-au prăbuşit pe oameni”, a spus Mabaso adăugând că alte persoane au fost luate de ape.

Mai multe locuinţe s-au prăbuşit în urma alunecărilor de teren, a precizat la rândul său purtătorul de cuvânt al Serviciilor Medicale de Urgenţă din KwaZulu-Natal, Robert McKenzie.

Circulaţia pe unele căi rutiere importante din oraşul portuar Durban a fost restricţionată miercuri, potrivit media locale.

Citeşte şi: Bilanţul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 359 de morți; Explozie controlată în apropiere de un cinematograf în Colombo

Alte cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în urma inundaţiilor în provincia Eastern Cape, a relatat miercuri postul SABC.

Preşedintele Cyril Ramaphosa urmează să efectueze o vizită în comunităţile din ambele provincii afectate, potrivit unui mesaj publicat miercuri pe Twitter de biroul său.

Treisprezece persoane au murit săptămâna trecută în KwaZulu-Natal în timpul slujbei de Paşte după ce zidul unei biserici s-a prăbuşit în urma ploilor torenţiale şi a vântului puternic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.