StiripesurseDiasporaNoul guvern estonian, din care fac parte şi miniştri eurosceptici, a...

Noul guvern estonian, din care fac parte şi miniştri eurosceptici, a primit girul preşedintelui ţării

Publicat:

Preşedinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, a numit miercuri în funcţie noul guvern condus de Juri Ratas (Partidul de Centru), din care fac parte şi miniştri din formaţiunea eurosceptică de extremă dreapta EKRE, relatează Xinhua şi AFP, scrie Agerpres.

Preşedintele EKRE, Mart Helme, care a preluat portofoliul Internelor, şi-a anunţat imediat intenţia de “a o rupe cu multe lucruri” pentru a reforma Estonia, scop în care guvernul ar urma să recurgă la referendumuri.

Citește și : Doi dintre liderii ‘mişcării umbrelelor’ din 2014 din Hong Kong, condamnaţi la închisoare

EKRE preconizează de mai mult timp voturi populare vizând revocarea parteneriatului civil între persoane de acelaşi sex sau o “redefinire” a relaţiei dintre Estonia şi Uniunea Europeană, în care fosta republică sovietică baltică este membră din 2004.

Helme, care a criticat în repetate rânduri diferite categorii sociale şi profesionale, în special pe medicii care practică avorturi şi pe ziariştii “părtinitori”, s-a angajat totuşi că nu vor exista restricţii în ce priveşte democraţia sau libertatea presei sau tentative de a închide instituţii de cultură.


El a insistat însă că “libertăţile trebuie folosite într-un mod responsabil” şi a făcut apel la o “perioadă de dialog constructiv şi nu de acuzaţii”.

La rândul său, premierul de centru stânga Juri Ratas – care s-a aliat cu EKRE şi cu partidul conservator Isamaa pentru a rămâne la putere după legislativele din martie, la care pe primul loc s-a plasat partidul liberal al Reformei – a susţinut miercuri un discurs mai curând general, angajându-se să construiască “un stat mai bogat, mai sănătos şi mai coerent, în care valorile şi libertăţile importante pentru societate să fie protejate şi fiecare, indiferent de sex, vârstă sau origine etnică, să se simtă în siguranţă, util şi protejat”.

Citeşte şi:  Franţa a încercat 'tentative scandaloase şi ilegale' de expulzări de migranţi spre Siria

Coaliţia Partidul de Centru-Isamaa-EKRE are 56 de deputaţi în parlamentul cu 101 membri al Estoniei.

Preşedinta Kersti Kaljulaid a estimat că nu e vorba de o criză constituţională în Estonia, ci de o “criză de valori” şi a insistat că orice guvern care dispune de o majoritate parlamentară este “legitim şi reprezintă voinţa poporului”.

Citește și : Manfred Weber, aproape un anonim în rândul electoratului german

Mai mult, ea a făcut apel la “100 de zile fără ură” pentru noul guvern, adresându-se “politicienilor şi tuturor celor care au obiceiul să răspândească ura şi confuzia pe internet, pe străzi sau în alte părţi”.

Noul guvern urmează să depună jurământul luni în faţa parlamentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.