StiripesurseDiasporaSpania: O dublă crimă provoacă emoţie în Tenerife

Spania: O dublă crimă provoacă emoţie în Tenerife

Publicat:

Uciderea unei germane în vârstă de 39 de ani şi a fiului său, în vârstă de zece ani, pe Insula spaniolă Tenerife, provoacă un val puternic de emoţie, relatează Euronews, potrivit News.ro .

Poliţia a găsit cele două corpuri miercuri, într-o zonă muntoasă, în interiorul unei grote, între dou prăpăstii. Ei erau daţi dispăruţi de marţi.

Citește și : Protestatarii sudanezi cer o guvernare civilă

Cel mai mic copil al victimei, în vârstă de cinci ani, a permis localizarea corpurilor. Băiatul a fost găsit plângând de către trecători, aparent după ce a scăpat criminalului.

Principalul suspect, tatăl acestei familii, a fost arestat, iar o anchetă este în curs.


”Se pare că este vorba despre un caz de violenţă familialî, însă nu suntem încă siguri. Nu putem spune nimic în plus atât timp cât nu avem informaţii şi probe suplimentare”, subliniază primarul satului Adeje.

Arestat marţi seara la domiciliu, în sudul Tenerife, bărbatul a dat asigurăro că rudele sale erau în viaţă atunci când a plecat din grotă.

Pentru moment, el pare să coopereze în mică măsură cu anchetatorii.

”El nu ne-a dat nicio informaţie. A spus, pur şi simplu, că şi-a lăsat familia în grotă, nimic altceva”.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a reacţionat pe Twitter, apreciind că ”violenţa machistă a lovit din nou”.

Citește și : Rusia a primit explicaţii din partea SUA despre montarea THAAD în România

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.