StiripesurseȘtirile zileiA abuzat sexual doi copii. Individul – condamnat

A abuzat sexual doi copii. Individul – condamnat

Publicat:

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost condamnat la 21 de ani de închisoare fiind recunoscut vinovat de abuz sexual împotriva a doi minori.

Citește și: FALS! Președinție dezminte presupusa desemnare în Guvernul României cerută de Maia Sandu

El a fost recunoscut vinovat pentru acțiuni cu caracter sexual neconsimțite, comise în privința unui copil de 12 ani, violul unei tinere de 16 ani, pornografie infantilă și alte fapte ilegale. Prin sentința pronunțată de o instanță din sudul țării, inculpatul a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit probelor administrate de procurori, bărbatul și-a făcut cunoștință cu tânăra de 16 ani prin intermediul unei prietene comune. Ulterior, din motiv că tânăra nu avea unde locui, a adăpostit-o temporar în domiciliul său. Pe perioada în care fata a locuit la el (aproximativ 2 luni), bărbatul a început să acosteze sexual adolescenta, iar în una din zilele lunii februarie 2025, inculpatul a violat copila și a efectuat cu telefonul său mobil o fotografie a minorei fără haine. Acesta intra în certuri cu victima și o amenința cu publicarea pozei pe internet. La scurt timp, acesta a făcut publică imaginea, prin intermediul aplicației „Telegram” transmițând-o mai multor persoane.

În luna mai 2025, acesta a comis acțiuni cu caracter sexual neconsimțite și în privința unui băiat de 12 ani, fratele fostei sale iubite.


Inculpatul i-a interzis băiatului să părăsească domiciliul său pe parcursul a două zile, refuzând să transmită copilul mamei, care venise să-l ia, inclusiv și surorii. Copilul a fost preluat de angajații poliției.

Inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția. Acesta nu este la prima abatere de la lege.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.