StiripesurseȘtirile zileiA dat foc la mașina Poliției. Un tânăr de 19 ani...

A dat foc la mașina Poliției. Un tânăr de 19 ani a fost condamnat

Publicat:

Un tânăr de 19 ani, acuzat de violență comisă împotriva oamenilor legii, a fost condamnat la trei ani de pușcărie.

Citește și: Atenție! Trafic intens la ieșirile din țară

Potrivit procurorilor, în noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Călărași i-au întocmit inculpatului un proces-verbal contravențional pentru comiterea mai multor contravenții din domeniul circulației rutiere. A fost dispusă și ridicarea unității de transport a inculpatului. Ultimul, în scop de răzbunare și pentru a sista activitatea de serviciu a polițiștilor, a aruncat dintr-o butelie conținut inflamabil și a incendiat partea din față a automobilului de serviciu al poliției, care era parcat alături de un autobuz școlar, destinat pentru transportul de elevi. Datorită intervenției persoanelor de la fața locului, a fost evitată extinderea incendiului.

Instanța a dispus condamnarea inculpatului la 3 ani de închisoare cu suspendarea condiționată a o doime din pedeapsă, astfel că jumătate din aceasta – 1 an și 6 luni, va fi executată în penitenciar.

Inculpatul și-a recunoscut vina.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Liste electronice de așteptare pentru operațiile de cataractă și protezare în Chișinău și Bălți începând cu 1 iulie

Din 1 iulie, pacienții care vor opta pentru operații de cataractă sau de protezare a aparatului locomotor în instituțiile medicale din Chișinău și Bălți...

Festivalul ‘DescOperă’ începe astăzi la Orheiul Vechi

Iubitorii de operă și muzică clasică sunt așteptați, începând de astăzi, la Complexul Cultural-Natural Orheiul Vechi, unde debutează cea de-a X-a ediție a Festivalului...

Trump neagă fondul de 300 de miliarde de dolari pentru Iran: Nu punem nici măcar 10 cenți!

Președintele american Donald Trump a respins categoric informațiile publicate de presa americană, cum că acordul de principiu încheiat între SUA și Iran ar include...

CNA își mărește efectivul cu 150 de angajați

Efectivul limită al Centrului Național Anticorupție (CNA) va fi majorat cu 150 de unități. În cadrul instituției urmează să fie creată și o Direcție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.