StiripesurseȘtirile zileiA fost lansat Noul Centru European al Consumatorului în Republica Moldova

A fost lansat Noul Centru European al Consumatorului în Republica Moldova

Publicat:

Soluționarea eficace a petițiilor, o mai bună aplicare a legislației ce prevede protecția consumatorilor și alinierea acesteia la standardele UE, informarea consumatorilor pentru luarea unor decizii corecte în procesul procurării bunurilor și serviciilor, crearea unei relații de încredere dintre consumator și producător sau prestător de servicii – acestea sunt doar câteva obiective pe care și le-a propus Centrul European al Consumatorului , lansarea căruia a fost anunțată marți,  5 noiembrie.

„Protecția consumatorului se află în centrul agendei de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Dorim să fim protejați de practici abuzive și să avem acces la produse de calitate. Fiecare dintre noi își dorește să fie sigur că un zbor anulat va fi compensat corespunzător și că copilul său nu se va juca cu jucării fabricate din materiale toxice. Al doilea cluster în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană se va concentra exact pe domeniile ocrotirii sănătății și protecției consumatorilor. În acest context, apariția unui astfel de centru este extrem de binevenită, deoarece acesta va eficientiza comunicarea dintre consumator și instituțiile de stat responsabile de protecția acestuia, oferindu-i mai multă încredere. Activitatea acestuia va fi, de asemenea, benefică și pentru companiile care lucrează cu onestitate”, a  remarcat Máté Csicsai, Șefului secției politice a Delegației UE în Republica Moldova, în cadrul mesei rotunde de lansare a Centrului, potrivit anticoruptie.md.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Oficialul european a specificat că centre de protecție a consumatorilor exista în toate țările Uniunii Europene, acestea fiind susținute direct de Comisia Europeană.

„Vrem sa fim un porta-voce a consumatorului sau chiar ambasadori ai acestora, să-i oferim o protecție legală indiferent de țara unde au dobândit dreptul de proprietate sau au beneficiat de un serviciu. Să ajutăm consumatorul de rând sa-și revendice drepturile, să acordăm asistenț[ gratuită de soluționare pe calea amiabila a litigiilor dintre consumator și prestator și totodată să le asigurăm consumatorilor europeni o protecție egală pe teritoriul statului nostru, a punctat Mihaela Pascal, Directoarea Executivă a Centrului European al Consumatorului din Moldova.


Participanții la masa rotundă au menționat că, în anul 2023, rețeaua Centrelor Europene pentru Protecția Consumatorilor a oferit consultanță pentru peste 125.000 de persoane din țările UE. Mai mult de 22.000 de cazuri au fost soluționate prin intermediere și discuții directe cu companii din alte state membre ale Uniunii Europene, iar consumatorii au primit compensări în valoare totală de 9 milioane de euro.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.