A fost publicat programul Zilei Europei în Orășelul European din PMAN

Publicat:

A fost publicat programul Zilei Europei în Orășelul European din PMAN

Sărbătoarea Zilei Europei în Orășelul European din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va fi inaugurată pe 9 mai la ora 12.00, cu participarea președintei Maia Sandu și a comisarului european pentru buget și administrație, Johannes Hahn.

Programul va continua cu un târg interactiv. Vizitatorii Orășelului European se vor putea implica în chestionare, jocuri de provocare și multe altele, concepute pentru a atrage și a distra. Seara, de la ora 19.00, va avea loc un concert tematic Europa ești TU!, cu participarea artiștilor autohtoni, dar și a trupei Kalush Orchestra din Ucraina, transmite IPN.


Pe aleea improvizată „Echipa Europa” statele membre ale UE își vor prezenta sprijinul oferit Republicii Moldova. Fiecare misiune a UE își va prezenta tradițiile și patrimoniul unic.

Iar pe aleea „UE-Moldova: Împreună mai puternici”, vor fi reprezentate proiectele finanțate de UE. Prin intermediul unor exponate interactive și ale unor prezentări informative, vizitatorii vor avea o perspectivă asupra impactului acestor inițiative asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor moldoveni.

Va fi amenajat și pavilionul „Moldova Europeană” – pavilion al Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova care prezintă activități interactive și informații despre parcursul european al țării. De asemenea, va fi amenajat un stand foto dedicat tuturor vizitatorilor pentru a se fotografia în diferite formate, va fi organizat târgul organizațiilor societății civile, dar și amenajat un pavilion dedicat activităților pentru copii.

De la ora 12.45 se va deschide pavilionul destinat activităților participative pentru public, unde va fi lansat proiectului „Facilitarea unei Tranziții Verzi Incluzive în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Tot aici, de la ora 14.30, va avea loc un dialog deschis cu publicul, concurs cu premii și prezentări interactive pe tema recensământului. Începând cu ora 15.30 copiii vor putea asista la un show cu experimente chimice, iar de la 16.45, toți doritorii vor putea asista la un curs de prim ajutor medical.

Tot de la 16.45 vor avea loc sesiuni pe teme legate de stilul de viață sănătos, muzică, dansuri pentru seniori și alte masterclass-uri tematice, dar și se va deschide zona gatronomică – o gamă delicioasă de delicii culinare din diferite țări ale UE va pune în valoare bucătăria și băuturile tradiționale.

Un concert de muzică live va avea loc de la 16.45, unde vor evolua Lidia Isac, reprezentând cultura franceză, Euroclub-ul de la ULIM, reprezentând cultura Republicii Moldova, un violonist român, reprezentând cultura românească și Formația folclorică bulgară din Taraclia.

De la ora 16.30 până la ora 17.00, Tatiana Hajzušová, cântăreață de operă slovacă, va susține un concert, acompaniată de un pianist slovac, oferit de Ambasada Slovaciei în Republica Moldova, iar de la 17.00 până la 18.00, va avea loc un concert de tango la Palatul Republicii, oferit de Ambasada României în Republica Moldova.

De la ora 19.00 până la ora 22.00, va avea loc un concert dedicat Zilei Europei 2024: Europa ești TU!. Pe scenă va urca: Ansamblul de cântece și dansuri populare „Fluieraș” împreună cu Adriana Ochișanu, Cornelia Ștefăneț și Nicolae Glib (Moldova),  Cristofor Aldea Teodorovici (Moldova), Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene, Lupii lui Calancea (Moldova), Kalush Orchestra (Ucraina), Satoshi (Moldova).

Ziua Europei va fi marcată și în regiunile Republicii Moldova, în perioada 9-26 mai. Pe 19 mai Orășelul European va fi organizat în Piața Vasile Alecsandri din Bălți.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Liderul tentativei de lovitură de stat din RD Congo a fost ucis

Liderul tentativei de lovitură de stat din RD Congo a fost ucis Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din...

VIDEO/ Stăuceni: Locuitorii așteaptă schimbări după noul statut al localității

VIDEO/ Stăuceni: Locuitorii așteaptă schimbări după noul statut al localității Locuitorii din Stăuceni se pot considera oficial orășeni, după ce Parlamentul a adoptat inițiativa legislativă...

Ministrul iranian de interne confirmă accidentul unui elicopter din flotila preşedintelui Ebrahim Raisi

Ministrul iranian de interne confirmă accidentul unui elicopter din flotila preşedintelui Ebrahim Raisi Un elicopter dintr-un convoi care transporta mai mulţi oficiali iranieni, printre care...

Durov a anunțat o actualizare majoră pentru Telegram

Durov a anunțat o actualizare majoră pentru Telegram Urmează actualizări pe messengerul Telegram: luna aceasta va fi introdusă o căutare globală cu hashtag-uri. Despre aceasta...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.