X

A opta reuniune de dialog moldo-european, desfășurată la Chișinău

Ministerul Finanțelor a organizat cea de-a VIII-a reuniune de dialog moldo-european, ce derivă din prevederile Acordului de Asociere a țării noastre cu Uniunea Europeană – “Dialog economic, managementul finanțelor publice, statistică, reforma sectorului financiar, clauze de control și anti-fraudă”.

Dialogul s-a axat pe câțiva piloni de bază: situația macroeconomică în R. Moldova și în Uniunea Europeană, reforma managementului finanțelor publice, progresul reformelor în sectorul financiar, anti-fraudă și control.

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Oficialii au discutat despre sprijinul extern acordat R. Moldova, cu accent pe asistența macrofinanciară din partea UE și programul de asistență financiară a Fondului Monetar Internațional. În acest context, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, și-a exprimat gratitudinea pentru suportul oferit de partenerii europeni în cadrul multiplelor proiecte implementate la nivel național.

„Pentru a avansa în procesul de integrare europeană, R. Moldova mizează în continuare pe sprijinul UE în implementarea reformelor în domeniile discutate”, a spus Gumene.

Totodată, participanții au prezentat evoluțiile consemnate în implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice, situația actuală privind investițiile publice, executarea bugetară, progresele înregistrate pe piața financiară, evoluțiile  în alinierea  statisticii naționale la acquis-ul comunitar în domeniul statistic, prioritățile Guvernului în ceea ce privește atragerea investițiilor străine directe etc.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

La final, secretarul general adjunct al Ministerului Finanțelor, Ana Luca, a mulțumit tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase în cadrul dialogului, remarcând faptul că R. Moldova rămâne angajată plenar în implementarea reformelor orientate spre asigurarea creșterii economice durabile și îmbunătățirea bunăstării cetățenilor.

Tags: Ana LucachisinauIon GumeneMoldovaUE
Categorii: Știrile zileiU.E.