StiripesurseȘtirile zileiAbateri în activitatea asiguratorilor. Unul din patru dosare – cu probleme

Abateri în activitatea asiguratorilor. Unul din patru dosare – cu probleme

Publicat:

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a depistat nereguli la majoritatea companiilor de asigurări verificate în cadrul unui control tematic privind modul de gestionare și soluționare a dosarelor de daună aferente asigurării obligatorii RCA internă.

Citește și: Zeci de medicamente noi au fost autorizate pe piața din Moldova

Potrivit Bani.md, verificările au vizat perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2025 și au fost efectuate la nouă societăți de asigurare, fiind analizate peste 22 000 de dosare de daună. Controlul a scos la iveală mai multe abateri privind respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de lege.  Totodată, în 1 239 de dosare, reprezentând 5,6% din total, asigurătorii au achitat despăgubirile după expirarea termenului legal de 90 de zile de la depunerea cererii. Mai mult, în 5 072 de cazuri, adică 23% din totalul dosarelor analizate, au fost depășite termenele de achitare a despăgubirilor în cel mult 10 zile lucrătoare de la emiterea deciziei de către asigurător. CNPF precizează că unele dintre aceste întârzieri au fost influențate și de transmiterea tardivă de către persoanele păgubite a informațiilor necesare efectuării plăților, inclusiv a rechizitelor bancare.

Autoritatea de supraveghere consideră că aceste practici afectează drepturile persoanelor păgubite și pot diminua încrederea consumatorilor în activitatea asigurătorilor.

În consecință, CNPF a dispus conformarea activității tuturor societăților verificate cu prevederile legislative și a recomandat implementarea unor mecanisme mai eficiente de monitorizare a termenelor legale, îmbunătățirea comunicării cu clienții, asigurarea trasabilității schimbului de informații și instruirea continuă a personalului implicat în gestionarea dosarelor de daună.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.