Abdullah Abdullah îşi revendică victoria în alegerile din Afganistan

Publicat:

Principalul concurent al actualului preşedinte afgan Ashraf Ghani în alegerile prezidenţiale care au avut loc sâmbătă în Afganistan, şeful executivului Abdullah Abdullah, şi-a revendicat victoria luni, în cadrul unei conferinţe de presă, informează AFP, potrivit agerpres.

“Avem cel mai mare număr de voturi în aceste alegeri”, a declarat Abdullah, susţinând că “nu va exista un al doilea tur”.


Citește și: O mașină cu numere de Belgia a fost folosită într-un atac armat din Rotterdam

Comisia Electorală Independentă (IEC) nu a anunţat încă cifrele de participare la scrutin, ale cărui rezultate preliminare ar urma să fie date publicităţii la 19 octombrie.

Unul dintre responsabilii IEC, Habib Rahman Nang, a reacţionat imediat, la televiziune, la declaraţiile lui Abdullah, amintind că “niciun candidat nu are dreptul de a se proclama învingător”. “Potrivit legii, Comisia Electorală Independentă este cea care decide cine este învingătorul”, a subliniat el.

Abdullah Abdullah, care a participat pentru a treia oară la alegeri prezidenţiale în Afganistan, a contestat rezultatele alegerilor din 2014, care au fost marcate de grave nereguli şi au dus la o criză constituţională. În urma unei intervenţii a Washingtonului, în final el a acceptat postul de şef al executivului, sub autoritatea lui Ghani.

Citește și: Incendiu puternic la o fabrică din China. 19 oameni au murit!

Primul tur al alegerilor de sâmbătă s-a derulat fără incidente, însă cu o participare redusă, sub 30% potrivit estimărilor. Observatori independenţi au subliniat în schimb că acest tur s-a desfăşurat în condiţii mai bune privind transparenţa şi eficacitatea decât cele precedente.

Abdullah Abdullah a mai declarat că “rezultatele vor fi anunţate de IEC, însă noi am obţinut cel mai mare număr de voturi”.

La rândul său, responsabilul IEC a amintit că aceasta “va anunţa întâi rezultatele preliminare (la 19 octombrie), apoi comisia pentru plângeri va examina plângerile depuse, iar rezultatele finale vor fi anunţate (la 7 noiembrie) de IEC după analizarea acestor plângeri”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.