StiripesurseExterneAbia ajuns în închisoare, Sarkozy a depus deja o cerere de...

Abia ajuns în închisoare, Sarkozy a depus deja o cerere de eliberare

Publicat:

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, închis marţi dimineaţă la închisoarea La Santé din Paris, a depus imediat o cerere de eliberare, a declarat presei unul dintre avocaţii săi, Christophe Ingrain, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Încarcerarea lui Sarkozy este o “ruşine”, a afirmat avocatul.

Citeşte şi: Munteanu are deja lista noilor miniştri: Săptămâna asta va fi anunţat noul Guvern – Stiripesurse.md

Justiţia va avea la dispoziţie două luni pentru a decide asupra cererii fostului şef de stat, deşi termenul ar urma să fie mai scurt. “Orice s-ar întâmpla”, vor fi “trei săptămâni, o lună de detenţie”, a menţionat Ingrain pe postul de radio Europe 1.

Fostul şef de stat între 2007 şi 2012 s-a prezentat marţi dimineaţa la penitenciar pentru a ispăşi o pedeapsă de cinci ani după gratii după ce a fost găsit vinovat de “conspiraţie criminală” în legătură cu eforturile unor consilieri apropiaţi de a procura, în timpul campaniei pentru alegerile din 2007, fonduri din Libia în timpul regimului dictatorului Muammar Gaddafi. Decizia încarcerării sale a fost una fără precedent în istoria Republicii franceze.


Nicolas Sarkozy, în vârstă de 70 de ani, a ajuns la porţile închisorii La Santé din sudul Parisului cu puţin înainte de ora 9:40 (07:40 GMT). “O, bine ai venit, Sarkozy!”, “A venit Sarkozy!”, au strigat deţinuţi din celule.

Sarkozy a plecat de acasă cu circa 30 de minute mai devreme, pe jos, însoţit de soţia sa, Carla Burni, şi şi-a făcut timp să salute câteva zeci de susţinători adunaţi în apropiere, care scandau “Nicolas! Nicolas!”, “Eliberaţi-l pe Nicolas!”.

“Nu este închis un fost preşedinte al Republicii, ci un om nevinovat”, a reafirmat marţi dimineaţă într-un mesaj pe X fostul şef de stat, care s-a comparat în mod repetat cu Alfred Dreyfus, ofiţer trimis la închisoare în 1895 pentru trădare pe baza unui document falsificat şi pe un fond de antisemitism.

Foştii preşedinţi Luiz Inacio Lula da Silva, din Brazilia, şi Jacob Zuma, din Africa de Sud, au dormit în închisoare după ce au părăsit puterea. Dar acest lucru nu i s-a întâmplat niciodată vreunui fost şef de stat din Uniunea Europeană, notează AFP.

În aşteptarea posibilei sale eliberări, Nicolas Sarkozy se va confrunta cu singurătatea.

Regimul de izolare sub care va fi plasat prevede o plimbare pe zi, singur, într-o curte mică de câţiva metri pătraţi. Va avea acces, conform unui program, la una dintre cele trei mici săli de sport din penitenciar sau la încăperea care serveşte drept bibliotecă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ofițerii CNA au descins la Judecătoria Chișinău

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară percheziții la sediul Centru al Judecătoriei Chișinău, în cadrul unui dosar de corupție, potrivit Realitatea.md. Citește și: Terifiant! În iazul...

Pompierii moldoveni merg în Grecia să ajute la lichidarea incendiilor forestiere

Pe 14 iulie 2026, echipa de pompieri specializată în combaterea terestră a incendiilor forestiere din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI...

Doi bărbați – condamnați pentru amenințarea oamenilor legii cu violența

Procuratura Hâncești, Oficiul Ialoveni informează despre pronunțarea a două sentințe de condamnare pentru amenințarea cu violența a polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Citește...

Terifiant! În iazul de la Dănceni au fost depistate două cadavre

În iazul de la Dănceni oamenii legii au găsit două cadavre, inițial se credea că este vorba despre rămășițele unei singure persoane. Citește și: MAE...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.