Accesul la internet a fost blocat din ‘motive de securitate’ în oraşul natal al Mahsei Amini

Publicat:

Accesul la internet a fost blocat miercuri din “motive de securitate” la Saghez, în provincia iraniană Kurdistan de unde era originară Mahsa Amini, în ziua unei ceremonii care marchează încheierea perioadei tradiţionale de doliu de 40 de zile, potrivit presei locale, relatează AFP.

În Iran au loc proteste de la moartea la 16 septembrie a acestei tinere kurde iraniene, care a murit la trei zile după arestarea ei la Teheran de către poliţia moravurilor, care a acuzat-o că a încălcat codul vestimentar strict al ţării, ce prevede în special purtarea vălului în public.


Zeci de oameni, în principal manifestanţi, dar şi membri ai forţelor de securitate, au fost ucişi în timpul demonstraţiilor descrise drept “revolte” de către autorităţi. Alte sute, inclusiv femei, au fost arestate.

“În urma tensiunilor şi ciocnirilor dispersate care au avut loc după ceremonie, conexiunea la internet a fost întreruptă în oraşul Saghez din motive de securitate”, a informat miercuri agenţia de presă Isna.

“Aproape 10.000 de oameni, în special locuitori din Saghez, dar şi din oraşele din apropiere, au mers” la mormântul Mahsei Amini, potrivit Isna.

“O parte din mulţime era pregătită de confruntări” cu forţele de ordine, “unul dintre participanţi arborând steagul Kurdistanului irakian”, a adăugat sursa citată.

La începutul zilei, justiţia iraniană a anunţat că a pus sub acuzare peste 300 de persoane, crescând numărul oficial de acuzaţii legate de protestele din ţară la peste o mie.

Moartea tinerei Mahsa Amini a declanşat o mişcare de protest fără precedent în ultimii trei ani, care continuă în toată ţara. Tinere femei şi eleve se află adesea în prima linie, multe dintre ele cu capul descoperit, dând foc vălurilor islamice şi înfruntând forţele de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.