StiripesurseȘtirile zileiAccidentul din Tadjikistan a fost de fapt un atac terorist

Accidentul din Tadjikistan a fost de fapt un atac terorist

Publicat:

Cei patru ciclişti străini – provenind din SUA, Elveţia şi Olanda – care au fost ucişi duminică, după ce o maşină a intrat într-un grup de şapte persoane pe biciclete în sudul Tadjikistanului, au fost victimele unui atac al unor bărbaţi înarmaţi, nefiind vorba de un simplu accident, au apreciat luni autorităţile din această republică ex-sovietică din Asia Centrală, informează AFP, Reuters şi TASS, potrivit agerpres.

‘Noi examinăm toate pistele’, a indicat ministrul tadjik de interne, Ramazon Hamro Rahimzoda, fără să invoce explicit posibilitatea unui act terorist.

Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

El a precizat totuşi că atacatorii ‘aveau asupra lor cuţite şi arme de foc’ şi că un turist a fost rănit cu un cuţit.

Atacul s-a produs duminică în regiunea Danghara, la 150 km sud de capitala tadjikă Duşanbe, când un grup din şapte turişti străini care se deplasau la bordul unor biciclete au fost loviţi de o maşină, şoferul a fugit apoi de la locul accidentului.


Un suspect a fost arestat şi alţi doi – care au ‘opus rezistenţă’ – au fost ucişi duminică în cursul unei operaţiuni speciale a poliţiei. Alţi trei suspecţi au reuşit să fugă, potrivit ministrului tadjik de interne.

Doi americani, un elveţian şi un olandez şi-au pierdut viaţa în acest atac, în timp ce un alt elveţian şi un olandez au fost răniţi. Al şaptelea turist, un francez aflat în coada grupului, a scăpat nevătămat şi este interogat de poliţie.

Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

Potrivit ministrului, unul din cei doi turişti răniţi în atac a fost se pare ‘înjunghiat’ şi se află la spital în stare ‘stabilă’.

Tadjikistanul, o mică ex-republică sovietică din Asia Centrală cu o populaţie majoritar musulmană, una dintre cele mai sărace din fosta URSS, este condusă cu o mână de fier de către preşedintele Emomali Rahmon din anul 1992.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.