StiripesurseSocialAcident grav pe drumul care leagă Chișinăul de Orhei

Acident grav pe drumul care leagă Chișinăul de Orhei

Publicat:

Acident grav pe drumul care leagă Chișinăul de Orhei

O tânără de 18 ani a ajuns la spital în urma unui grav accident care s-a produs, în dimineața zilei de 8 iulie, pe drumul „Chișinău-Orhei-Bălți”.

Potrivit ofițerului de presă al IP Orhei, Elena Băetrău, în accident au fost implicate trei automobile.

Citeşte şi: Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă – Stiripesurse.md

La fața locului a intervenit un echipaj al Poliției și ambulanța. Oamenii legii au stabilit că un automobil de marcă Skoda, condus de un tânăr de 23 de ani, a lovit din spate un BMW, care se deplasa regulamentar în aceeași direcție. Ulterior, șoferul Skodei a schimbat direcția mașinii și a lovit lateral un alt automobil, de model Volkswagen.

Acident grav pe drumul care leagă Chișinăul de Orhei

În urma impactului, Volkswagenul a fost proiectat într-un șant de pe marginea carosabilului, iar mașina de model Skoda s-a răsturnat, iar o tânără de 18 ani, care era pasageră, a fost transportată la Spitalul raional Orhei. Oamenii legii au stabilit că niciun șofer nu a consumat alcool.


Pe cazul dat a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.