StiripesurseSintezeAcord în cadrul opoziţiei siriene pentru trimiterea unei delegaţii unite la...

Acord în cadrul opoziţiei siriene pentru trimiterea unei delegaţii unite la negocierile de la Geneva

Publicat:

Opoziţia siriană a ajuns la un acord pentru trimiterea unei delegaţii unite la negocierile cu regimul, de la Geneva, sub egida ONU, transmite AFP. 

“Ne-am pus de acord cu celelalte două grupări (de opoziţie) pentru trimiterea unei delegaţii unite la negocierile directe de la Geneva”, a anunţat, la Riad, Basma Qadmani, din cadrul echipei de negociatori.

Potrivit acestuia, citat de Reuters, delegaţia opoziţiei siriene va fi formată din 50 de membri.

“Vor fi întâlniri în continuare mâine pentru a decide membrii delegaţiei şi a stabili mecanismul de lucru al acesteia”, a mai spus Qadmani, într-o conferinţă de presă, joi noaptea, în capitala saudită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.