StiripesurseȘtirile zileiAcord între senatori americani asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor...

Acord între senatori americani asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor de foc

Publicat:

Douăzeci de senatori americani, republicani şi democraţi, au anunţat duminică un acord asupra unui cadru legislativ privind folosirea armelor de foc, în contextul recentelor masacre care au şocat Statele Unite, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

“Planul nostru salvează vieţi, protejând totodată drepturile constituţionale ale americanilor care respectă legea”, a precizat într-un comunicat grupul de senatori, condus de democratul Chris Murphy şi republicanul John Cornyn.

Citește și : Fosta președintă a Boliviei Jeanine Añez, condamnată la 10 ani de închisoare

Măsurile prevăzute, ce necesită o majoritate calificată pentru a fi aprobate în Senat, cuprind între altele încurajarea statelor să retragă armele persoanelor considerate periculoase, cerinţa verificării mai riguroase a cumpărătorilor de arme sub 21 de ani, precum şi întărirea securităţii în şcoli şi programe finanţate la nivel federal consacrate sănătăţii mintale.

Preşedintele Joe Biden nu a întârziat să salute aceste “progrese insuficiente, dar importante”, apreciind că, dacă va fi adoptat, va fi actul legislativ “cel mai important privind controlul armelor votat în ultimele decenii în Congres”.


Prezenţa a 10 senatori republicani între semnatarii comunicatului sugerează că proiectul are şanse reale să fie votat de Senat, dacă va fi aprobat de toţi cei 50 de senatori democraţi. Pentru ca un astfel de proiect de lege să treacă se cere o majoritate calificată de 60 de voturi senatoriale.

Citește și : O organizaţie neguvernamentală rusă împotriva torturii a fost desemnată ‘agent al străinătăţii’

Miercuri, Camera reprezentanţilor a votat un text diferit privind controlul armelor, cu măsuri mai drastice, inclusiv interzicerea vânzării de arme semiautomate celor sub 21 de ani, acesta neavând însă şanse să fie adoptat de camera superioară a Congresului.

Sâmbătă, zeci de mii de americani au ieşit în stradă în mai multe oraşe, inclusiv în capitala Washington, pentru cere “oprirea masacrelor” cu arme de foc şi adoptarea de către legislativ de reforme pentru controlul acestor arme.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.