StiripesurseExterneAcord istoric: Marea Britanie și Norvegia își fac flotă de fregate...

Acord istoric: Marea Britanie și Norvegia își fac flotă de fregate pentru a vâna submarinele rusești

Publicat:

Marea Britanie și Norvegia au semnat, joi, un pact de apărare prin care vor opera o flotă comună pentru a vâna submarinele rusești din Atlanticul de Nord. Anunțul vine în contextul vizitei premierului norvegian Jonas Støre la baza RAF Lossiemouth din nordul Scoției.

Acest acord istoric vine la câteva luni după ce Norvegia a anunțat achiziționarea a cel puțin cinci fregate Type 26 de la grupul britanic BAE Systems, pentru 10 miliarde de lire sterline, potrivit Ministerului britanic al Apărării, citat de AFP, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

În baza noului acord, cele două țări vor opera o flotă interschimbabilă de cel puțin 13 fregate, opt britanice și cele comandate de Oslo.

Această flotă, capabilă de “desfășurare rapidă oriunde este nevoie”, va avea ca misiune mai ales “să vâneze submarinele rusești și să protejeze infrastructura critică britanică”, subliniază comunicatul, fără a specifica când va deveni operațională.


Potrivit Londrei, activitatea submarinelor rusești în apele teritoriale britanice a crescut cu 30% în ultimii doi ani, odată cu amplificarea tensiunilor cu Moscova provocate de războiul din Ucraina.

“În această perioadă de profundă instabilitate mondială, cu un număr tot mai mare de nave rusești detectate în apele noastre, trebuie să colaborăm cu partenerii internaționali pentru a ne proteja securitatea națională”, a subliniat prim-ministrul britanic Keir Starmer.

“Acest acord istoric cu Norvegia ne consolidează capacitatea de a ne proteja granițele și infrastructura critică de care depinde națiunea noastră”, a adăugat el.

Pe 10 noiembrie, ministrul britanic alAapărării, John Healey, a avertizat Rusia după ce nava de război rusească Yantar a fost detectată în apele britanice pentru a doua oară în acest an.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

El a acuzat Rusia că, pentru prima dată, și-a îndreptat laserele către piloții Royal Air Force care îi supraveghează activitățile.

Norvegia a anunțat în august că a reținut oferta pentru fregate a grupului britanic BAE Systems, în dauna francezilor de la Naval Group. Acestea sunt programate pentru livrare către Marina norvegiană începând cu 2030.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cadourile în bani de la nunți și cumetrii ar putea fi impozitate

Cei care primesc bani la nunți, cumetrii sau alte evenimente ar putea fi obligați să îi declare și să plătească impozit. Măsura este prevăzută...

O „clarvăzătoare” de pe Facebook a fost condamnată la 9 ani de închisoare

O femeie de 42 de ani a fost condamnată la nouă ani de închisoare pentru două episoade de escrocherie. Aceasta s-a prezentat pe rețelele...

Militarul rănit la Bălți este în stare gravă, dar stabilă

Militarul rănit în incidentul armat produs la Centrul de Instruire a Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, rămâne în stare gravă, dar stabilă, a...

Un moldovean a fost prins la Albiţa cu permis de ședere polonez fals

Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat de polițiștii de frontieră români după ce a prezentat la control un permis de ședere fals, cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.