Acord provizoriu în UE privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehiculele electrice şi combustibili alternativi

Publicat:

Uniunea Europeană a ajuns marţi la un acord provizoriu privind majorarea numărului staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice şi combustibili alternativi, în condiţiile în care blocul comunitar caută să reducă amprenta de carbon a sectorului transporturilor, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Acordul va transmite cetăţenilor şi altor părţi interesate un semnal clar că va fi instalată pe teritoriul UE infrastructură de reîncărcare uşor de folosit şi staţii de alimentare pentru combustibilii alternativi, cum ar fi hidrogenul”, a anunţat Andreas Carlson, ministrul Infrastructurii din Suedia, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE.


Citeşte şi: Fostul preşedinte taiwanez face o vizită în China: ‘Suntem chinezi cu toţii!’ – Black News

Conform unui comunicat al Comisiei Europene, acordul privind creşterea numărului staţiilor de reîncărcare electrică şi de realimentare cu hidrogen accesibile public în special din cadrul principalelor coridoare şi noduri de transport din toată Uniunea Europeană este unul de referinţă, care va permite tranziţia către un transport cu emisii zero şi va contribui la realizarea obiectivului CE de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55 % până în 2030.

Noul regulament privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIR) stabileşte ţintele obligatorii pentru instalarea infrastructurii de reîncărcare electrică şi de realimentare cu hidrogen pentru sectorul rutier, pentru alimentarea cu energie electrică de la mal în porturile maritime şi interioare şi pentru alimentarea cu energie electrică a aeronavelor staţionare. Punând la dispoziţie, în întreaga UE, o infrastructură minimă de reîncărcare şi realimentare, regulamentul va pune capăt preocupărilor consumatorilor legate de dificultatea de a reîncărca sau a realimenta un vehicul. Totodată, prin intermediul AFIR, reîncărcarea şi realimentarea vor începe să fie uşor de realizat, în contextul unei transparenţe depline a preţurilor, al unor opţiuni de plată comune minime şi al unor informaţii coerente pentru clienţii din întreaga UE.

Noile norme privind AFIR vor asigura o infrastructură suficientă şi uşor de utilizat de combustibili alternativi pentru transportul rutier, transportul maritim şi sectorul aviaţiei. Această infrastructură va face posibilă utilizarea de vehicule rutiere cu emisii zero, în special vehicule uşoare şi grele electrice şi alimentate cu hidrogen, precum şi alimentarea cu energie electrică a navelor amarate şi a aeronavelor staţionare, se menţionează în comunicat.

Conform Comisiei Europene, următoarele ţinte principale legate de instalare vor trebui atinse în 2025 sau 2030: infrastructura de reîncărcare pentru autoturisme şi camionete trebuie să se extindă în acelaşi ritm cu utilizarea vehiculelor. În acest scop, pentru fiecare autoturism electric cu baterie înmatriculat într-un anumit stat membru, infrastructura de reîncărcare accesibilă public trebuie să asigure o putere de ieşire de 1,3 kW. În plus, din 60 în 60 de km de-a lungul reţelei transeuropene de transport (TEN-T), trebuie instalate staţii de reîncărcare rapidă de cel puţin 150 kW începând din 2025.

De asemenea, staţiile de reîncărcare dedicate vehiculelor grele cu o putere de ieşire de minimum 350 kW trebuie instalate din 60 în 60 de km de-a lungul reţelei centrale TEN-T şi din 100 în 100 de km în reţeaua mai extinsă, mai cuprinzătoare TEN-T începând din 2025, până în 2030 trebuind să fie atinsă acoperirea completă a reţelei. În plus, trebuie instalate staţii de reîncărcare în zone de parcare sigure şi securizate pentru reîncărcare pe timpul nopţii, precum şi în nodurile urbane pentru vehiculele de livrare.

În plus, infrastructura de realimentare cu hidrogen care poate deservi atât autoturismele, cât şi camioanele trebuie să fie instalată începând din 2030 în toate nodurile urbane şi din 200 în 200 de km de-a lungul reţelei centrale TEN-T, asigurând o reţea suficient de densă pentru ca vehiculele alimentate cu hidrogen să se poată deplasa în întreaga UE.

Citeşte şi: Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina – Black News

Potrivit CE, porturile maritime în care au loc cel puţin 50 de escale ale navelor mari de pasageri sau 100 de escale ale navelor portcontainer trebuie să furnizeze energie electrică de la mal pentru respectivele nave începând cel târziu din 2030. Se va contribui astfel la reducerea nu numai a amprentei de carbon a transportului maritim, ci şi, în mod semnificativ, a gradului de poluare atmosferică locală a zonelor portuare.

De asemenea, aeroporturile trebuie să furnizeze energie electrică aeronavelor staţionare la toate poziţiile de staţionare cu contact (porţi) începând cel târziu din 2025 şi la toate poziţiile de staţionare la distanţă (poziţii de parcare în larg) începând cel târziu din 2030, iar operatorii staţiilor de reîncărcare electrică şi de realimentare cu hidrogen trebuie să asigure deplina transparenţă a preţurilor, să ofere o metodă de plată comună ad-hoc precum cartea de debit sau de credit şi să pună la dispoziţie datele relevante, precum localizarea, prin mijloace electronice, garantând astfel informarea deplină a clientului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt

Moulin Rouge din Paris sărbătorește instalarea unei noi moriști de vânt Clubul de cabaret Moulin Rouge din Paris, ale cărui pale emblematice ale morii de...

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.