StiripesurseȘtirile zileiAcordul între guvern şi separatiştii din Yemen va fi semnat în...

Acordul între guvern şi separatiştii din Yemen va fi semnat în 5 noiembrie

Publicat:

Guvernul şi separatiştii din Yemen urmează să semneze la 5 noiembrie un acord încheiat la sfârşitul lui octombrie sub egida Arabiei Saudite, pentru a pune capăt conflictului într-o ţară devastată de un război pe multiple fronturi, au anunţat sâmbătă responsabili saudiţi şi yemeniţi, informează AFP, potrivit agerpres.

În ultimele săptămâni, guvernul yemenit şi separatiştii din Consiliul de Tranziţie din Sud (STC) au purtat negocieri şi discuţii discrete sub medierea Riadului în oraşul saudit Jeddah (vest).

Citește și : Turcia ameninţă că va trimite deţinuţii islamiști în ţările de origine

La finalul acestor discuţii, un acord a fost încheiat la 25 octombrie. Acesta prevede formarea unui guvern cu 24 de ministere, care vor fi “împărţite în mod egal între guvernoratele din nord şi cele din sudul Yemenului”, potrivit postului de televiziune saudit Al-Ekhbariya.

Guvernul va fi instalat din nou la Aden, sub conducerea premierului Maeen Saeed, pentru “a relansa instituţiile de stat”, potrivit unor oficiali şi mass-media saudite.
Un “comitet mixt” supervizat de coaliţia militară dominată de Riad va garanta punerea în aplicare a acordului, potrivit Al-Ekhbariya.


Semnarea oficială a acordului va avea loc în Arabia Saudită în prezenţa prinţului moştenitor saudit Mohammed Bin Salman şi a preşedintelui yemenit Abd Rabbo Mansour Hadi.

Din 2015, o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită şi aliaţii acesteia, în special Emiratele Arabe Unite, intervine în Yemen pentru a sprijini forţele proguvernamentale împotriva houthi care au capturat părţi mari ale teritoriului, inclusiv capitala Sanaa. Aden (sud) a devenit capitala provizorie a ţării.

Citește și : Trump nu este primul care ‘se retrage la pensie’ în Florida, comentează ironic democraţii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.