StiripesurseȘtirile zileiAcţiunile băncilor europene în scădere după ce preluarea Credit Suisse nu...

Acţiunile băncilor europene în scădere după ce preluarea Credit Suisse nu a reuşit să îi liniştească pe investitori

Publicat:

Bursele europene au deschis şedinţa de luni în scădere, iar acţiunile băncii elveţiene Credit Suisse s-au prăbuşit cu peste 60%, după ce UBS a anunţat că va prelua Credit Suisse în urma unei tranzacţii de trei miliarde de dolari, o operaţiune de salvare care nu i-a liniştit pe investitorii îngrijoraţi de stabilitatea sistemului bancar, transmite AFP, potrivit agerpres.

În jurul orei 8:15 GMT, indicele de referinţă al sectorului bancar european (Stoxx Europe 600/banks) afişa o scădere de 5,92%. Simultan, la bursa de la Paris, acţiunile BNP Paribas înregistrau o scădere de peste 8%, iar titlurile Société Générale un declin de peste 7%. La bursa de la Frankfurt, acţiunile Deutsche Bank pierdeau peste 6% iar Commerzbank aproape 5%. La bursa de la Londra, acţiunile Standard Chartered erau în scădere cu peste 6%, NatWest una de peste 4%, iar HSBC un declin de 3%.

Citeşte şi: Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului denunţă un ‘atentat odios’ la Mormântul Fecioarei Maria – Black News

La bursa de la Zurich, acţiunile Credit Suisse s-au prăbuşit cu peste 62,3%, după ce rivalul UBS a anunţat că va plăti trei miliarde de franci (3,23 miliarde de dolari) pentru Credit Suisse şi va prelua pierderi de până la 5,4 miliarde de dolari. Acţiunile UBS au scăzut cu 8,8%.

Citeşte şi: Un fost soldat australian a fost arestat pentru o prespusă crimă de război – Black News


Investitorii au fost speriaţi şi de informaţiile potrivit cărora valoarea unor obligaţiuni din categoria AT1 (Additional Tier One) emise de Credit Suisse, cu o valoare nominală de 16 miliarde de franci (17,3 miliarde de dolari), va fi redusă la zero, ceea ce a nemulţumit deţinătorii de obligaţiuni care credeau că vor fi protejaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 21 iulie 2026

Ziua aduce energie, claritate și oportunități pentru mai multe zodii. Taurii pot primi vești bune despre un proiect, Leii au șanse să negocieze condiții...

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.