StiripesurseȘtirile zileiActivitatea pe cel mai aglomerat aeroport din lume a fost reluată....

Activitatea pe cel mai aglomerat aeroport din lume a fost reluată. Sute de zboruri au întârzieri

Publicat:

Furnizarea energiei electrice pe aeroportul din Atlanta a fost reluată în apropierea de miezul nopţii de duminică spre luni, după ce duminică activitatea celui mai mare aeroport din lume a fost afectată de o pană uriaşă de curent care a provocat sute de întârzieri sau anulări de zboruri, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Curentul a fost restabilit la toate instalaţiile”, a informat conducerea aeroportului internaţional Hartsfield-Jackson pe contul său de Twitter, la 11 ore după ce a anunţat că a fost victima unei pene de curent.

Citeşte şi: TOTUL împotriva terorismului. Orban a scos blindatele în centrul Budapestei

Mai multe milioane de pasageri au fost afectaţi de pana care a început la puţin timp după ora locală 13,00 (18,00 GMT) şi aproximativ 5.000 de mese au fost servite pasagerilor în aşteptarea reluării activităţilor aeroportului.


Deocamdată conducerea aeroportului nu a oferit indicaţii cu privire la timpul necesar pentru ca traficul să revină la normal. Pe de altă parte, locurile de parcare vor fi gratuite până la ora 8:00, opt ore după anunţarea restabilirii curentului, a indicat aeroportul.

Compania de utilităţi Georgia Power, care furnizează energia electrică pentru aeroportul din Atlanta, a informat că defecţiunea a fost provocată de un incendiu la o facilitate subterană care a afectat cablurile care alimentează aeroportul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Top cele mai puternice pașapoarte din lume

Puterea unui pașaport influențează libertatea de călătorie și accesul fără viză în numeroase destinații din întreaga lume. În clasamentele internaționale, unele state oferă cetățenilor...

Din ce se face, de fapt, berea fără alcool. Secretul din fabrici pe care puțini consumatori îl știu

Berea fără alcool a câștigat popularitate în ultimii ani, însă puțini consumatori cunosc procesul prin care este obținută. Deși ingredientele de bază sunt similare...

Cum a ajuns noul sistem de control la frontiere al UE să confunde două surori gemene în România

Noul sistem digital de control la frontiere al Uniunii Europene (EES) a confundat în România două surori gemene identice, iar una dintre ele a...

Peste opt mii de locuri de muncă au dispărut din industria ușoară din Republica Moldova în cinci ani

Industria ușoară din Republica Moldova a pierdut în ultimii ani peste 8.000 de locuri de muncă, arată o analiză realizată de compania de consultanță...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.