StiripesurseSocialActorul David Cassidy a fost spitalizat şi se află în stare...

Actorul David Cassidy a fost spitalizat şi se află în stare critică

Publicat:

Actorul şi cântăreţul David Cassidy, în vârstă de 67 de ani, a fost spitalizat şi se află în stare critică, cu disfuncţie de organe, relatează  agerpres .

Cassidy, cunoscut pentru rolul său în serialul de televiziune din anii ’70 ”The Partridge Family”, este internat la spitalul Fort Lauderdale, din Florida, potrivit informaţiilor pe care agentului său Jo-Ann Geffen le-a oferit CNN.

”Este conştient, iar familia şi prietenii sunt alături de el, nu există un risc iminent, aşteptăm să vedem cu evoluează”, a mai spus Jo-Ann Geffen.

Citește și :Yemen-ul se află într-o situație disperată. Țara s-ar putea confrunta cu cea mai mare foamete din ultimii 50 de ani

Actorul a dezvăluit, în februarie, pentru revista People, că suferă de demenţă, afecţiune pe care au avut-o ambii părinţi şi, ca atare, a decis să nu mai plece în turnee pentru a se concentra asupra sănătăţii.


”Vreau să mă concentrez asupra a ceea ce sunt, cine sunt şi să trăiesc fără nicio altă diversiune”, a spus acesta. ”Vreau să iubesc. Vreau să mă bucur de viaţă”.

Vestea despre diagnosticul de demenţă a venit la scurt timp după ce Cassidy nu a reuşit să-şi amintească versurile unei melodii la un concert din California.

În ultimii ani, Cassidy a avut o viaţă personală agitată, a divorţat de cea de-a treia soţie în 2014, a trecut prin dificultăţi financiare şi a fost acuzat de trei ori că a condus în stare de ebrietate în perioada 2010 şi 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.