Acuzat că provoacă dependență, TikTok își suspendă recompensele în UE

Publicat:

Acuzat că provoacă dependență, TikTok își suspendă recompensele în UE

Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă “voluntar” funcția noii aplicații TikTok Lite care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranelor, acuzată în UE că provoacă dependență.

“Copiii noștri nu sunt cobai pentru rețelele sociale”, a reacționat imediat comisarul european pentru digital, Thierry Breton, care a anunțat luni deschiderea unei anchete de către Bruxelles și a amenințat că va pronunța suspendarea începând de joi, scrie LA LIBRE BELGIQUE, potrivit stiripesurse.ro.

Acuzat că provoacă dependență, TikTok își suspendă recompensele în UE

Luând act de această decizie a TikTok, a cărei companie-mamă este chineză, el a precizat că procedurile inițiate împotriva platformei privind “riscul de dependență” continuă.


“TikTok încearcă întotdeauna să colaboreze în mod constructiv cu Comisia Europeană și cu alte autorități de reglementare. Prin urmare, suspendăm în mod voluntar funcțiile de recompense din TikTok Lite, în timp ce răspundem îngrijorărilor pe care le-au semnalat”, a declarat rețeaua de socializare, într-un mesaj difuzat pe X.

Citeşte şi: Un copil s-a împuşcat MORTAL cu arma tatălui său – Stiripesurse.md

Monede virtuale, convertibile în carduri cadou, în schimbul vizionarii de videoclipuri… TikTok, deținută de grupul chinez ByteDance, și-a lansat controversatul nou serviciu în Franța și Spania la sfârșitul lunii martie.

Acesta a fost acuzat că întărește în mod periculos dependența de rețeaua de socializare, determinând utilizatorii să rămână conectați.

Acuzat că provoacă dependență, TikTok își suspendă recompensele în UE

“Riscuri grave pentru sănătatea mintală”

Comisia Europeană, care joacă rolul de jandarm digital în UE, a estimat luni că mecanismul prezintă “riscuri grave pentru sănătatea mintală a utilizatorilor”.
Or, platforma nu a comunicat Bruxelles-ului, înainte de lansare, o evaluare a riscurilor, în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul noii legislații privind serviciile digitale (DSA).

“DSA asigură securitatea spațiului nostru online”, a spus dl Breton miercuri.
Funcția TikTok Lite suspendată miercuri recompensa utilizatorii cu jetoane dacă se conectau zilnic timp de zece zile, petreceau timp vizionând videoclipuri (cu o limită de 60-85 de minute pe zi) și făceau anumite acțiuni, cum ar fi aprecierea videoclipurilor și urmărirea creatorilor de conținut. Aceste monede erau apoi schimbate cu carduri cadou pe site-uri partenere, cum ar fi Amazon.

Rețeaua de socializare a reamintit în repetate rânduri că doar persoanele cu vârsta de 18 ani sau peste pot strânge puncte și că a aplicat proceduri pentru a se asigura de vârsta utilizatorilor. Un selfie cu un act de identitate, un selfie video sau o autorizare de card bancar era necesar pentru a transforma banii în vouchere.
Dar pentru experți, riscurile de eludare erau evidente.

Acuzat că provoacă dependență, TikTok își suspendă recompensele în UE

“Salut suspendarea voluntară de către TikTok a funcționalității ‘reward'”, a reacționat imediat secretarul de stat francez pentru digital, Marina Ferrari, subliniind că “a alertat, încă de la lansare, asupra acestei derive îndoielnice și asupra riscurilor pe care le prezenta pentru utilizatorii săi.

Cu videoclipurile sale de multe ori cu dansuri sau muzică, TikTok, care a atras peste 1,5 miliarde de utilizatori în întreaga lume, a fost acuzat de câțiva ani în Statele Unite și Europa că provoacă dependență în rândul adolescenților.

Platforma chineză era deja vizată de o investigaţie a Comisiei, deschisă în februarie, pentru presupuse lipsuri în protecția minorilor în temeiul DSA.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Consumul de grăsimi sănătoase poate ajuta la pierderea în greutate. Alte șapte beneficii

Consumul de grăsimi sănătoase poate ajuta la pierderea în greutate. Alte șapte beneficii Nu toate grăsimile sunt la fel. În ciuda faptului că sună contraintuitiv,...

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina “nu-şi poate permite” să boicoteze concursul

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina "nu-şi poate permite" să boicoteze concursul Fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision, Jamala, a declarat că ţara sa "nu-şi...

„Fiara din Balcani”, cel mai periculos deținut din România, este mutat într-o nouă închisoare. „Îi manipula pe liderii clanurilor”

„Fiara din Balcani”, cel mai periculos deținut din România, este mutat într-o nouă închisoare. „Îi manipula pe liderii clanurilor” Cel mai periculos deținut din România,...

Palatul lui Putin din Ghelendjik a fost reconstruit. ‘Sala de striptease și cazinoul nu mai sunt în palat’

Palatul lui Putin din Ghelendjik a fost reconstruit. 'Sala de striptease și cazinoul nu mai sunt în palat' Palatul lui Vladimir Putin din Ghelendjik a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.