StiripesurseSintezeAcuzat de corupţie, fostul premier pakistanez Shahid Khaqan Abbasi a fost...

Acuzat de corupţie, fostul premier pakistanez Shahid Khaqan Abbasi a fost eliberat pe cauţiune

Publicat:

Fostul premier pakistanez Shahid Khaqan Abbasi, arestat la mijlocul lunii iulie de serviciile anticorupţie ale ţării, a fost pus în libertate pe cauţiune, au anunţat marţi apropiaţi ai săi pentru AFP, scrie agerpres.

“Înalta Curte de la Islamabad i-a acordat libertate pe cauţiune lui Shahid Khaqan Abbasi”, a declarat Marium Aurangzeb, purtătoarea de cuvânt a Ligii Musulmane Pakistaneze (PML-N), din care face parte Abbasi. “Este o victorie a celor drepţi şi o lovitură dată regimului marionetă” al premierului Imran Khan, a adăugat ea.

Citește și : Trei ‘grei’ din CDU şi-au anunţat oficial candidaturile la şefia partidului

“Tribunalul a ordonat eliberarea lui Shahid Abbasi şi le-a cerut avocaţilor săi să adune o cauţiune în valoare de 10 milioane de rupii (circa 60.000 de euro)”, a precizat Usman Abbasi, un asistent al fostului şef al guvernului pakistanez.

Fost ministru al petrolului, Shahid Khaqan Abbasi i-a succedat în august 2017 lui Nawaz Sharif – premierul de atunci al cărui apropiat era – destituit pentru corupţie. El a rămas la conducerea ţării până în vara lui 2018, când au fost organizate alegeri ce l-au adus la putere pe fostul campion de cricket Imran Khan.


Un alt membru al guvernului său, fostul ministru de interne Ahsan Iqbal, acuzat într-un alt dosar de corupţie, a fost de asemenea eliberat pe cauţiune marţi de Înalta Curte de la Islamabad, a mai declarat Marium Aurangzeb.

După instalarea la putere a lui Imran Khan, ales în urmă cu un an după ce şi-a bazat campania pe lupta anticorupţie, numeroşi reprezentanţi ai opoziţiei au fost anchetaţi în dosare pentru abuz în serviciu.

Citește și : Coronavirusul OPREŞTE filmările la ‘Mission Impossible’

Fostul lider al PML-N, Nawaz Sharif, condamnat în 2018 la şapte ani de închisoare pentru corupţie, a fost eliberat pe cauţiune la sfârşitul lui octombrie din motive medicale. În prezent el locuieşte la Londra, unde primeşte îngrijiri.

Acuzat la rândul său pentru corupţie, fostul preşedinte Asif Ali Zardani, în prezent unul dintre liderii Partidului Poporului Pakistanez, altă formaţiune din opoziţie, a fost eliberat pe cauţiune în decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.