StiripesurseȘtirile zileiAdinistrația Biden înăsprește regimul de sancţiuni împotriva celor implicaţi în traficul...

Adinistrația Biden înăsprește regimul de sancţiuni împotriva celor implicaţi în traficul internaţional de droguri

Publicat:

Statele Unite îşi vor consolida arsenalul în lupta împotriva traficului de opiacee şi vor viza în special entităţile chineze, a anunţat miercuri administraţia Biden, în contextul în care în SUA s-a înregistrat un record de decese prin supradoză, relatează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele Joe Biden a decis să înăsprească regimul american de sancţiuni împotriva celor implicaţi în traficul internaţional de droguri, care se va aplica imediat în cazul a patru companii chineze şi unui traficant de droguri chinez acuzaţi că participă la producţia ilegală de fentanil, un puternic opioid de sinteză, potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă şi Departamentul de Trezorerie.

Citește și : Grecia înăspreşte condiţiile de intrare pentru ‘toţi călătorii’

”Preşedintele Joe Biden ia măsuri decisive pentru a detecta, perturba şi reduce puterea organizaţiilor criminale transnaţionale” prin două decrete, potrivit unui document transmis de serviciile sale.

Unul dintre aceste decrete instituie un nou organism, ”Consiliul Statelor Unite pentru Crima Organizată Transnaţională”, al cărui acronim în limba engleză va fi USCTOC şi care va reuni reprezentanţi ai diferitelor administraţii.


Celălalt decret stabileşte un regim de sancţiuni mai extins împotriva traficanţilor internaţionali de droguri, ale căror bunuri în Statele Unite vor putea fi îngheţate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.