Adjunctul comandantului Marinei Militare ruse a fost ucis în atacul ucrainean din Kursk

Adjunctul comandantului suprem al Marinei Militare a Rusiei, Mihail Gudkov, a murit în regiunea Kursk. Vestea a anunțată de către guvernatorul regiunii Primorie, Oleg Kojemeako.
Potrivit lui Kojemeako, împreună cu Gudkov a decedat și un alt militar, Nariman Șihaliev, transmite TVRain.

„Radio Svoboda”, citând date neconfirmate, a scris că Gudkov ar fi murit în urma unui atac ucrainean cu rachete HIMARS asupra localității Korenevo, pe 2 iulie. „Argumentî i Fakti” precizează, citând o sursă, că asupra clădirii în care se aflau pușcașii marini ruși au fost lansate mai multe rachete. În momentul atacului, Gudkov se afla în punctul de comandă.

Gudkov a devenit adjunct al comandantului suprem al Marinei Militare în primăvara anului 2025. Anterior, el a comandat Brigada 155 Pușcași Marini a Flotei Pacificului, care a participat activ la războiul împotriva Ucrainei.

Tags: KurskMihail GudkovNariman ȘihalievOleg KojemeakoPrimorierusiaucraina
Război in Ucraina