StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Mii de moldoveni, ruşi şi ucraineni şi-au făcut acte FALSE...

VIDEO Mii de moldoveni, ruşi şi ucraineni şi-au făcut acte FALSE în România

Publicat:

Rețea de buletine false, descoperită de polițiști. Peste 1.700 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state membre ale fostului URSS au beneficiat de acte obținute în mod ilegal.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), au pus în aplicare, joi, 3 iulie 2025, un număr de 93 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuințele unor persoane fizice, transmite presa de peste Prut.

Citeşte şi: Arhiepiscopul Marchel: Credincioșii să se roage pentru Evghenia Guțul, „victimă a unei prigoane nedrepte” – Stiripesurse.md

„Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Suceava, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals”, a transmis Poliția de Frontieră.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, „prin intermediul unor funcționari din cadrul unui serviciu de evidența populației și al unei primării, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea, în ceea ce privește domiciliul pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova și alte țări din fostul URSS”.


„Datele nereale se referă la certificate de cetățenie falsificate și la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate care face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România. În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv (clădiri improprii sau dezafectate) sau fară acordul proprietarilor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și, implicit, fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor”, a precizat Poliția de Frontieră.

Astfel, în cursul anilor 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidență a populației și-au stabilit domiciliul în mod fictiv peste 1.700 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state membre ale fostului URSS.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu IGPF, gruparea de Jandarmerie mobilă Bacău și Serviciul tehnic din cadrul PÎCCJ.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

CUC s-a reunit în ședință

Membrii Comisiei Unificate de Control (CUC) au desfășurat în orașul  Bender o ședință, în cadrul căreia au aprobat decizia de numire a doi observatori...

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.