Administraţia americană ‘intră la rupere’ împotriva traficului de arme

Publicat:

Cu o zi înainte de anunţurile preşedintelui Joe Biden în domeniul luptei împotriva criminalităţii, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a informat marţi despre crearea a cinci unităţi pentru a combate traficul de arme de foc, notează AFP, potrivit agerpres.

Aceste unităţi vor fi înfiinţate în următoarele 30 de zile şi se vor concentra asupra marilor oraşe, New York, Chicago, Los Angeles, San Francisco şi Washington, care au înregistrat o creştere puternică a omuciderilor în ultimul an şi jumătate.


Citeşte şi: Comandoul care l-a ucis pe Khashoggi fusese pregătit în SUA

Reunind procurori federali, poliţişti specializaţi şi actori locali, unităţile “vor ancheta şi destructura reţelele care aduc arme criminale în comunităţile noastre cu consecinţe tragice”, a explicat procurorul general al SUA, Merrick Garland, citat într-un comunicat.

Miercuri, Merrick Garland se va afla la Casa Albă, unde preşedintele democrat urmează să detalieze strategia administraţiei sale de a combate criminalitatea şi să încerce să preia controlul după acuzaţiile de laxism formulate de opoziţia republicană.

După ani de declin, omuciderile au crescut cu aproximativ 25% în toate oraşele americane în 2020 şi rămân la cel mai înalt nivel în 2021.

Citeşte şi: Cea mai lungă vară pentru Nicolas Sarkozy! Fostul preşedinte francez îşi va afla verdictul la sfârşitul lui septembrie

“Credem că violenţa cu arme de foc este motorul” acestei creşteri şi că “preşedintele poate contribui la reducerea acesteia, mai ales prin adoptarea unor măsuri de reglementare a armelor”, a comentat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, în cadrul unui briefing de presă.

“Chiar dacă Congresul nu se mişcă în prezent, el poate utiliza tribuna prezidenţială şi alte pârghii”, a adăugat Jen Psaki, referindu-se la blocarea, de către senatorii republicani, a unui proiect de lege care vizează încadrarea mai bună a cumpărării şi vânzării armelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.