Administrația Biden susține că SUA au nevoie de o UE mai puternică,în contextul noului sistem global multipolar

Publicat:

Administraţia Joseph Biden a semnalat, vineri, că susţine planurile Uniunii Europene de consolidare a capabilităţilor strategice, pledând însă pentru accelerarea acţiunilor concrete în acest sens, în contextul ascensiunii Chinei şi apariţiei unui sistem mondial multipolar, potrivit  mediafax.

Statele Unite au argumentat în mod repetat că autonomia strategică a Uniunii Europene trebuie să se dezvolte în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.


Citește și : Fostul preşedinte brazilian Lula da Silva a fost primit premierul spaniol

Preşedintele Joseph Biden susţine “în mod absolut” dezvoltarea capabilităţilor militare europene, afirmă Derek Chollet, consilier în cadrul Departamentului de Stat de la Washington. Statele Unite tocmai au semnat un parteneriat strategic cu Australia şi Marea Britanie (AUKUS), în cadrul eforturilor de focalizare a atenţiei asupra zonei Indo-Pacifice.

Derek Chollet a exprimat preocupări privind ritmul lent al programelor UE pentru dezvoltarea capabilităţilor militare, avertizând că există riscul apariţiei unui decalaj în raport cu Statele Unite.

“Am asistat la multe reuniuni ministeriale în domeniul apărării atât la Pentagon, cât şi la Bruxelles, iar fiecare ministru insista vehement pentru alocarea mai multor fonduri pentru apărare, pentru armate mai capabile. Dar apoi toţi aceşti miniştri erau nevoiţi să meargă în parlamente, la guverne şi să susţină acele bugete şi nu aveau succes”, afirmă Derek Chollet, conform site-ului Politico.eu.

Citește și : Zeci de pasageri au profitat de escala făcută la Barcelona pentru a cere AZIL în Spania

Derek Chollet a argumentat că actuala Administraţie SUA se confruntă cu un sistem global din ce în ce mai complicat, multipolar. “Acum avem ascensiunea Chinei, am avut o pandemie cu care încă ne luptăm şi, desigur, sunt şi disfuncţionalităţi interne în Statele Unite”, a continuat Chollet.

Oficialul american a precizat că Statele Unite manifestă disponibilitatea de a oferi consultanţă aliaţilor europeni pentru dezvoltarea capabilităţilor militare. “Noi manifestăm disponibilitatea, Statele Unite vor să ofere consultanţă. Vrem o Europă mai puternică. Este în interesul SUA ca Europa să aibă capabilităţi militare mai dezvoltate. De aceea, administraţiile SUA, preşedinţii din ambele partide, secretarii Apărării au insistat despre alocarea a 2% din PIB ca standard bugetar pentru apărare. Este important să depăşim zona teoretică, conceputul de autonomie strategică promovat de experţii institutelor de studii politice, să vorbim despre soluţii pragmatice, soluţii concrete”, a subliniat Chollet.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.