StiripesurseȘtirile zilei  Administraţia Chinei a decis să se concentreze pe stabilitatea economică,...

  Administraţia Chinei a decis să se concentreze pe stabilitatea economică, pe fondul scăderii ritmului creşterii economice (WSJ)

Publicat:

  Administraţia Chinei a decis să se concentreze pe stabilitatea economică, în contextul în care politicile de limitare a datoriei suverane şi a activităţilor speculative au generat scăderi ale creşterii economice, în principal pe piaţa imobiliară, potrivit publicaţiei The Wall Street Journal, informează mediafax.

“Asigurarea stabilităţii este principala prioritate pentru economie anul viitor”, anunţă liderii de la Beijing, inclusiv preşedintele Xi Jinping, după Conferinţa Centrală pentru Activităţi Economice, un forum oficial derulat fără public.

Citește și : Talibanii din Pakistan renunţă la armistiţiul cu forţele guvernamentate

Administraţia de la Beijing vrea să menţină creşterea economică “într-un interval rezonabil” în 2022, precizează comunicatul oficial.

Anul acesta, China a depus eforturi pentru limitarea datoriei suverane şi a activităţilor speculative, iar în ultimele săptămâni au fost adoptate măsuri prin care sunt flexibilizate garanţiile de lichidităţi bancare şi politicile imobiliare, în eforturile de stimulare a creşterii economice.


China va continua politicile monetare “prudente” şi va aplica măsuri fiscale active, conform unui comunicat oficial citat de agenţia Xinhua.

Creşterea economică a Chinei a înregistrat o scădere în trimestru al treilea, pe fondul scăderii consumului, al apariţiei sporadice a unor focare epidemice şi al reducerii activităţilor imobiliare, după criza grupului China Evergrande.

Mulţi analişti se aşteaptă la o creştere economică de 4,5%-5,5% în 2022, după ce economia Chinei a avut anul acesta o creştere de 8%.

Administraţia de la Beijing a avertizat că se confruntă cu “presiuni triple”, generate de reducerea cererii, de “şocurile din reţelele de aprovizionare” şi de “diminuarea aşteptărilor”, în contextul în care mediul extern este mai complicat şi mai incert.

Citește și : Chile LEGALIZEAZĂ căsătoriile gay

Cele mai mari riscuri pentru economia Chinei se referă la trecerea de la “obiectivele exagerate” din 2021 la “subminarea obiectivelor” anul viitor, afirmă Larry Hu, analist la Macquarie Group. “Riscul este ca decidenţii politici să reacţioneze prea târziu, ţinând cont de reticenţele de a utiliza proprietăţile imobiliare ca instrument de stimulare economică”, subliniază analistul.

“Pe termen lung, obiectivele rămân intacte. Dar Administraţia Chinei ar putea să facă un pas înapoi în 2022 pentru a evita să producă prea multe daune colaterale”, apreciază Zhiwei Zhang, economist-şef la grupul de evaluare Pinpoint Asset Management.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

Primărie renovată și grădiniță modernizată într-o comună din Fălești

O primărie complet renovată și un sistem electric nou la grădiniță sunt rezultatele a două proiecte de dezvoltare implementate în comuna Ișcălău, raionul Fălești,...

Moldova și Turcia vor să extindă proiectele comune în cultură și turism

Extinderea cooperării dintre Republica Moldova și Turcia în domeniile culturii, patrimoniului și turismului a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre ambasadorul Republicii Moldova...

DemFest revine în capitala ţării noastre

Chișinăul va găzdui mâine, 6 iunie, cea de-a doua ediție a Festivalului Democrației – DemFest Moldova 2026, un eveniment dedicat dialogului civic, participării publice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.