Administraţia ocupaţiei ruse din Herson evacuează oraşul din calea înaintării trupelor ucrainene

Publicat:

Administraţia ocupaţiei ruse din Herson, în sudul Ucrainei, a anunţat miercuri că evacuează oraşul din calea înaintării trupelor ucrainene şi dă asigurări că armata rusă va lupta ”până la moarte”, relatează AFP, scrie news.ro .

”Încă de azi (miercuri), toate structurile puterii care se află în oraş, administraţia civilă şi militară, se deplasează de asemenea către malul stâng” al fluviului Nipru, care se află la marginea Hersonului, a anunţat Vladimir Saldo, şeful administraţiei ocupaţiei ruse, în direct, la postul rus de televiziune Rossiya 24.


”Întregul oraş (Herson) va fi păstrat. Însă trebuie să ne asigurăm că civilii sunt în siguranţă. Nimeni nu va abandona Hersonul. Militarii se vor bate până la moarte”, a declarat el.

Citește și : UK, SUA şi Franţa vor ridica la ONU problema dronelor iraniene furnizate Rusiei

Vladimir Saldo a anunţat că intrarea în regiunea Herson, aflată sub control rus, le este interzisă civililor ”timp de şapte zile”.

Ocupaţia a anunţat anterior începutul evacuării civililor către malul drept al Niprului.

Presa rusă a difuzat imagini în care apar persoane evacuate care se aşează la bordul unor feriboturi, pentru a traversa fluviul.

”Se prevede evacuarea a 50.000-60.000 de persoane către malul stâng al Niprului”, situat la marginea Hersonului, a anunţat anterior Vladimir Saldo, într-o postare pe un canal pro-Kremlin de pe Telegram – ”Soloviov Live” -, citat de agenţiile ruse de presă.

Această evacuare – a 10.000 de persoane pe zi – urmează să dureze şase zile, a precizat el.

Administraţia de ocupaţie a anunţat că civilii evacuaţi vor putea să se ducă în Rusia, în cazul în care doresc acest lucru.

Potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti, abonaţi ai reţelelor mobile locale au primit SMS-uri în care erau îndemnaţi să evacueze înaintea unor ”bombardamente ale armatei ucrainene”.

Generalul rus Serghei Surovikin, însărcinat cu operaţiunile în Ucraina, a anunţat marţi seara, la postul Rossiya 24, că armata rusă urmeazsă ”să asigure, înainte de toate, evacuarea securizată a populaţiei” oraşului Herson.

Capitala regiunii cu acelaşi nume – ocupată de Rusia în primăvară şi anexată în septembrie – este vizxată în prezent de atacuri ucrainene vizând ”infrastructuri”, a subliniat el.

”Acţiunile ulterioare cu privire la oraşul Harkov vor depinde de situaţia militară”, a anunţat el, adăugând fără alte precizări că ”nu exclude luarea unei decizii foarte dificile”.

”Situaţia în zona operaţiunii militare speciale poate fi calificată drept tensionată”, a recunoscut generalul Surovikin, în toiul contra-ofensivei ucrainene.

Citește și : Menținerea la putere a lui Vladimir Putin e sigură deocamdată, dar riscurile se amplifică

Kievul a acuzat miercuri Rusia de faptul că ”încearcă să-i sperie” pe locuitorii Hersonului prin oraganizarea evacuării acestui oraş important din sudul Ucrainei, situat în regiunea cu acelaşi nume, pe care Moscova a nexat-o la sfârşitul lui septembrie.

”Ruşii încearcă să-i sperie pe locuitorii Hersonului cu newsletter-uri false despre bombardarea oraşului de către armata noastră”, a denunţat într-o postare pe Telegram şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski Andrii Iermak.

Iermak a apreciat însă că ”spectacolul propagandei (…) nu va funcţiona”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.