StiripesurseȘtirile zileiAdministrația penitenciarelor din Noua Zeelandă își cere scuze după ce a...

Administrația penitenciarelor din Noua Zeelandă își cere scuze după ce a lăsat o scrisoare a lui Brenton Tarrant să ‘transpire’ în presă

Publicat:

Administraţia penitenciară neozeelandeză a prezentat joi scuze pentru că l-a autorizat pe autorul masacrului la două moschei, la Christchurch, să trimită o scrisoare plină de ură, din închisoare, unui simpatizant, care a publicat-o pe Internet, relatează AFP, potrivit news.ro.

Australianul Brenton Tarrant este deţinut în prezent într-o închisoare de înaltă securitate, la Auckland, unde aşteptă să fie judecat cu privire la cel mai sângeros masacru din istoria arhipelagului – uciderea a 51 de credincioşi musulmani, la 15 martie.

Vezi şi: Un avion cu 233 de oameni la bord A ATERIZAT PE BURTĂ, într-un lan de porumb – VIDEO

În contextul în care Guvernul vrea să facă totul pentru a-l împiedica pe acest bărbat, care se revendică a fi un adept al suprwmaţiei albe, să-şi exprime ideile, administraţia penitenciară a dezvăluit că acesta a fost autorizat să trimită corespondenţă din celulă.

Una dintre scrisorile deţinutului – adresată unui rus pe nume Alan – a fost publicată pe site-ul 4Chan.


Redactată cu majuscule, cu un aspect infantil, scrisoarea de şase pagini evocă o călătorie pe care Brenton Tarrant a făcut-o în Rusia, admiraţia sa faţă de fascistul britanic Oswald Mosley şi convingerea sa că ”este un conflict mare la orizaont”.

Această lipsă de supraveghere din partea administraţiei penitenciare a provocat furia premierului neozeelandez Jacinda Ardern care, la câteva zile după atacuri, s-a angajat să nu mai pronunţe vreodată numele atacatorului, pentru a nu contribui la ”notorietatea sa”.

PROVOCĂRI LA ADRESA PENITENCIARULUI

”Departamentul penitenciar a recunoscut el însuşi disfuncţionalitatea… Acest individ nu ar trebui să poată să-şi împărtăşească mesajul de ură din celulă”, a declarat ea, pe arhipelagul Tuvalu, unde se află la un summit anual al Formului Insulelor la Pacific (FIP).

Directoarea administraţiei penitenciare Christine Stevenson a recunoscut că  scrisoarea nu ar fi trebuit să iasă din închisoare. ”Aş vrea să-mi cer scuze pentru suferinţa pe care acest lucru a cauzat-o persoanelor afectate de evenimentele tragice de la 15 martie”, a declarat ea.

Citeşte şi: Marea Britanie ELIBEREAZĂ petrolierul iranian din Gibraltar

Stevenson a declarat că serviciul de corespondenţă al lui Brenton Tarrant a fost suspendat cât timp va fi examinat procesul de filtrare.

”Este în continuare dificil să găsim un echilibru just între respectarea obligaţiilor noastre legale şi reducerea tuturor riscurilor potenţiale reprezentate de deţinut”, a apreciat ea.

”Cu toate acestea, suntem absolut hotărâţi să facem în aşa fel încât el să nu aibă nicio posibilitate de a cauza cel mai mic prejudiciu sau cea mai mică suferinţă, fie direct, fie indirect”.

Ministrul Serviciilor penitenciare Kelvin Davis a declarat că, înainte de a-i fi interzisă corespondenţa, Brenton Tarrant a încercat să trimită nouă scrisori din celulă, două mamei sale şi şapte unor ”asociaţi”, dintre care două au fost blocate de către autorităţi.

Davis a recunoscut că gestionarea unui deţinut ca Brenton Tarrant reprezintă o provocare la adresa administraţiei sale.

”Adevărul este că nu am mai avut niciodată un astfel deţinut anterior”, a declarat el la Radio New Zealand. “Am întrebat dacă legile noastre sunt adaptate, am cerut sfatul penitenciarului cu privire la ceea ce ar trebui modificat”.

Brenton Tarrant a fost inculpat de 51 de capete de crimă, de 40 de capete de tentativă de crimă şi de un capăt de acuzare de act terorist. Procesul său urmează să înceapă în mai 2020.

Dosarul său a revenit joi la Înalta Curte de la Christchurch, în vederea unei scurte audieri cu privire la probleme de procedură. Tarrant nu era obligat să compară prin videoconferinţă, ca în trecut.

Şedinţa a fost amânată la 3 octombrie. Curtea ar urma să se pronunţe atunci asupra unei eventuale mutări în altă ţară a procesului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.