Administraţia prorusă din regiunea ucraineană Zaporojie ar planifica un referendum pentru intrarea în componenţa Rusiei

Publicat:

Administraţia prorusă, instalată de Moscova în regiunea ucraineană Zaporojie, regiune din sudul Ucrainei ocupată în cea mai mare parte de trupele ruse încă în primele zile ale invaziei, ia în calcul organizarea unui referendum în toamnă pentru intrarea acestei zone în componenţa Federaţiei Ruse, a declarat miercuri şeful noii administraţii militaro-civile, Evgheni Baliţki, citat de EFE, potrivit agerpres

“Cred că în cursul următoarelor câteva luni, ne putem pregăti de acest (referendum)”, a subliniat el în declaraţii difuzate de televiziunea publică rusă Rossia-24.


“Am profunda convingere că acest lucru se poate face în toamnă”, a adăugat el, întrebat despre un posibil calendar al referendumului.

“Populaţia va decide viitorul regiunii Zaporojie. Un referendum este prevăzut în acest an”, a completat Vladimir Rogov, un reprezentant al noii administraţii proruse instalate de Moscova în regiunea Zaporojie, citat de TASS, fără să ofere alte detalii cu privire la calendarul viitorului plebiscit, notează Reuters.

Rogov a spus că noua adminstraţie va elabora planuri privind desfăşurarea referendumului, chiar dacă Rusia nu va reuşi să preia controlul asupra întregii regiuni Zaporojie. Centrul administrativ al regiunii, care poartă acelaşi nume, se află în continuare sub control ucrainean.

Regiunea număra circa 1,6 milioane de locuitori înainte de invazia Rusiei în 24 februarie în Ucraina.

Regiunea Zaporojie, potrivit Kievului, este controlată în proporţie de 60% de forţele ruse, dar Rusia susţine că ar controla 80% din această regiune.

În regiunea vecină Herson, parţial ocupată şi ea de forţele ruse, dar de unde Ucraina efectuează contraatacuri în nord-vestul regiunii, noile autorităţi proruse prevăd de asemenea să ceară alipirea regiunii la Rusia, deşi deocamdată există păreri împărţite despre modul realizării acestui plan, unii înclinând spre referendum, în timp ce alţii se pronunţă în favoarea emiterii unui decret.

Şeful adjunct al administraţiei civile şi militare din Herson, impusă de Rusia, Kiril Stremousov, afirmase în luna mai că, cel mai probabil, va exista un “decret în baza apelului liderilor regiunii către preşedintele Rusiei şi a unei cereri de includere a regiunii într-o provincie cu drepturi depline a Federaţiei Ruse”.

El a exclus organizarea unui referendum privind crearea unei republici populare în Herson după modelul republicilor autoproclamate Lugansk şi Doneţk, recunoscute de Rusia ca state independente cu trei zile înainte de începerea agresiunii militare în Ucraina.

Aceste declaraţii privind încorporarea regiunilor Herson şi Zaporojie în Federaţia Rusă contrazic afirmaţia preşedintelui Vladimir Putin la începutul invaziei că Moscova nu are în plan ocuparea teritoriului ucrainean, notează Reuters.

“Un număr covârşitor de locuitori din regiunea noastră doresc să se întoarcă cât mai repede la matcă şi să devină parte a marii Rusii”, a afirmat Rogov într-o declaraţie citată de agenţia RIA Novosti.

Kremlinul a declarat anterior că populaţia locală este cea care trebuie să decidă viitorul acestor regiuni.

Ucraina a avertizat că orice referendum organizat sub ocupaţie rusească va fi considerat ilegal, iar rezultatele – frauduloase.

Moscova şi susţinătorii săi au organizat în 2014 referendumuri în Crimeea, pe care a ocupat-o şi anexat-o, precum şi în zone din două regiuni din Donbas, care şi-au declarat independenţa.

Rogov a mai spus că primele transporturi de cereale ar urma să plece din portul Berdiansk de la Marea Azov în cursul acestei săptămâni, potrivit TASS.

Ucraina afirmă că orice transport de acest tip provenind din porturile ucrainene ocupate echivalează cu un jaf ilegal. Blocarea exporturilor din Ucraina – unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume – a condus la creşterea preţurilor la nivel mondial şi a generat temeri privind o criză alimentară la nivel mondial.

Kremlinul – care a declanşat un război de capturare în Ucraina, primul act de agresiune de acest gen în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial – dă vina ca de obicei pe Kiev şi sancţiunile occidentale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei Drone ucrainene au atacat şi au incendiat două depozite de combustibil în noaptea de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.