StiripesurseȘtirile zileiAdministrația Trump dorește extinderea explorării de petrol şi gaz offshore

Administrația Trump dorește extinderea explorării de petrol şi gaz offshore

Publicat:

Administraţia Trump şi-a exprimat joi intenţia de a deschide aproape în totalitate apele litorale ale Statelor Unite explorării de petrol şi gaz offshore, inclusiv în largul Californiei, Floridei sau zonei arctice, transmite AFP.

Această măsură ar reveni asupra unor dispoziţii de protejare a zonei de coastă luate de Barack Obama, predecesorul lui Donald Trump. Decizia, care s-ar aplica începând din 2019 pe o perioadă de cinci ani, priveşte 90% din apele litorale americane, unde s-ar afla 98% din resursele de petrol şi gaz încă neexploatate situate pe domeniul federal, potrivit guvernului, conform agerpres .

Autorităţile americane intenţionează să acorde 47 de autorizaţii de foraj pentru această perioadă de cinci ani, a precizat ministrul Resurselor Naturale, Ryan Zinke, într-o conferinţă telefonică, subliniind că prevederile actuale nu permit exploatări decât în 6% din zonele maritime vizate.

Citește și : Atentat sinucigaș la Kabul. Cel puțin 11 morți

Din cele 47 de licenţe, 19 ar fi acordate pentru largul coastelor Alaskăi, 7 – pentru Pacific, 12 – în Golful Mexic şi 9 – pentru Atlantic.


Această măsură, nepopulară pentru unii aleşi din respectivele state, a fost imediat denunţată de organizaţiile de apărare a mediului.

Voci critice s-au făcut auzite chiar şi din rândul republicanilor. Guvernatorul Floridei, Rick Scott, şi-a reiterat opoziţia faţă de măsurile de dezvoltare a forajelor în largul apelor statului pe care îl conduce.

“Am cerut imediat să mă întâlnesc cu ministrul Zinke pentru a discuta preocupările ridicate de acest proiect şi necesitatea de a scoate Florida de pe listă”, a indicat Scott, într-un comunicat.

“Vom asculta opiniile tuturor părţilor implicate”, a asigurat Zinke, adăugând: “Florida va avea cu siguranţă un cuvânt de spus”.

Ministerul Resurselor Naturale a indicat joi că 155 de parlamentari americani i-au transmis scrisori lui Zinke încurajând deschiderea de noi zone maritime pentru explorarea de petrol şi gaz.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.