StiripesurseSănătateAdministrația Trump sancţionează California din cauza rambursării avorturilor prin asigurări de...

Administrația Trump sancţionează California din cauza rambursării avorturilor prin asigurări de sănătate

Publicat:

Guvernul preşedintelui Donald Trump urmează să sanţcioneze financiar California – cu până la 200 de milioane de dolari -, deoarece acest stat condus de către democraţi obligă asigurătorii de sănătate să acopere costul întreruperii voite a sarcinii, o încălcare a legislaţiei federale în opinia Executivului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a denunţat un ”act politic meschin”.

”Sănătatea femeilor este sănătate publică”, subliniază el într-un comunicat.

Citește și : Merkel îi bagă în ședință pe fondatorii BioNTech

Subiectul avortului este extrem de clivant în Statele Unite, iar Donald Trump, care pleacă de la Casa Albă la 20 ianuarie, a curtat dreapta religioasă, promiţând să numească judecători care se opun avortului.


La rândul său, California, un bastion democrat şi vârful de lance al opoziţiei faţă de această politică a miliardarului conservator, a adoptat în 2014 o legislaţie care obligă angajatorii şi asigurătorii privaţi să includă în asigurările lor de sănătate rambursarea avortului.

Guvernul Trump aprecia la începutul anului că această dispoziţie este contrară unei legi federale cu privire la libertatea conştiinţei, care interzice orice discriminare a asigurătorilor care refuză să acopere avortul.

Departamemtul american al Săntăţii a anunţat miercuri, într-un comunicat, că este necesar să aibă loc conformări şi că autorităţile californiene urmează să fie private de 200 de milioane de dolari, o sumă care urmează să fie reţinută din finanţarea federală destinată asigurărilor de sănătate ale celor mai săraci certăţeni, aferente primului trimestru din 2021.

”Entităţile care primesc fonduri (de la Departamentul Sănătăţii) ar trebui să se gândească de două ori înainte să încalce legea federală”, scrie în comunicat directorul Biroului Drepturilor Civice de la Departamentul Sănătăţii Roger Severino.

”Indiferent ce credem despre legalitatea avortului, nimeni nu ar trebui să fie pedepsit pentru că refuză să plătească sau să contribuie la retragerea unei vieţi umane”, consideră el.

Departamentul Sănătăţii precizează că suma de 200 de milioane de dolari va fi reţinută în fiecare trimestru din fondurile destinate Californiei, atât timp legislaţia nu este amendată.

Citește și : Italienii vor fi vaccinați în masă imediat după Crăciun

Această decizie are însă puţine şanse să fie pusă în aplicare, în contextul în care preşedintele ales Joe Biden o poate anula după ce intră în funcţie.

Ca o ironie a istoriei, actualul procuror general al Californiei Xavier Becerra a fost nominalizat de către Joe Biden în postul de secretar al Sănătăţii.

Potrivit unui sondaj efectuat de către centrul de cercatare Pew în 2018, 58% dintre americani consideră că avortul este necesar să fie legal, iar alţi 37% vor ca acesta să fie interzis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.