StiripesurseȘtirile zileiAdolescentă ucisă de rechin într-un râu din Australia

Adolescentă ucisă de rechin într-un râu din Australia

Publicat:

O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost ucisă sâmbătă de un rechin care a atacat-o în timp ce înota într-un râu din statul Australia de Vest, au anunţat autorităţile, transmite AFP, potrivit agerpres.   

Tânăra a fost grav rănită de un rechin dintr-o specie care nu a fost identificată, în timp ce înota în zona gurii de vărsare a râului Swan, în Fremantle, la periferia oraşului Perth, potrivit unui comunicat emis de guvernul statului.

Citește și : Biden subliniază necesitatea respectării regulilor convenite pe Esplanada Moscheilor

Ea a fost scoasă din apă şi declarată decedată la faţa locului după ce încercările de resuscitarea au eşuat, a precizat Paul Robinson de la poliţia din Fremantle.

“Este încă foarte devreme, ceea ce ştim este că ea s-a dus la râu împreună cu prietenii”, a declarat el la o conferinţă de presă. “Erau pe skijet-uri. Un grup de delfini a fost văzut în apropiere, iar fata a sărit în apă pentru a înota cu delfinii”, a adăugat Robinson.


Familia tinerei, din Perth, este “total devastată de aflarea veştii” despre “incidentul foarte, foarte traumatizant”, a precizat el.

Citește și : Trei români au murit într-un grav accident petrecut în Slovenia

Potrivit experţilor, prezenţa rechinilor în această zonă a râului nu este un eveniment obişnuit, a indicat Robinson.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.