Adrian Dupu, mesaj către alegători la final de campanie electorală: Un vot pentru PNL este un vot pentru R. Moldova

Publicat:

Adrian Dupu, mesaj către alegători la final de campanie electorală: Un vot pentru PNL este un vot pentru R. Moldova

Astăzi se încheie campania electorală pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cu această ocazie, președintele organizației locale a Partidului Național Liberal, Adrian Dupu, a venit cu un mesaj către alegătorii din R. Moldova.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Adrian Dupu menționează că în cadrul campaniei electorale cetățenii au reconfirmat faptul că își doresc să fie cât mai curând alături de România în Uniunea Europeană, potrivit voceabasarabiei.md.


Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

„A fost a 4-a campanie pe care am desfășurat-o în Republica Moldova în calitate de președinte al organizației locale a Partidului Național Liberal și, fără doar și poate, cea mai încărcată. Am fost în peste 20 de raioane și zeci de localități și m-am întâlnit cu mii de oameni, de la nord la sud și de la Prut la Nistru. Am înțeles în această perioadă mult mai bine cât de mult înseamnă ajutorul oferit de România cetățenilor din Republica Moldova. Am văzut impactul proiectelor finanțate din bani românești sau europeni în fiecare localitate. Și, am primit confirmarea pentru un adevăr pe care îl știam: cetățenii Republicii Moldova își doresc să fie cât mai curând alături de România în Uniunea Europeană”, a scris Dupu.

Totodată, politicianul subliniază că este convins că Partidul Naţional Liberal va câștiga și pe 9 iunie alegerile în Republica Moldova.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

După miile de kilometri parcurși pe tărâm basarabean, acum, la final de campanie, sunt încredințat că Partidul Naţional Liberal va câștiga și pe 9 iunie alegerile în Republica Moldova. Duminică vă îndemn să mergeți la una din cele 52 de secții de votare, pentru a fi nu mulți, ci foarte mulți. Un vot pentru PNL este un vot pentru Republica Moldova, iar victoria va fi a noastră, a tuturor!”, a conchis Dupu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam Administraţia oraşului Amsterdam i-a avertizat pe fanii...

SAGA festival începe vineri. Program, reguli de acces, bilete, harta evenimentului

SAGA festival începe vineri. Program, reguli de acces, bilete, harta evenimentului SAGA festiva se va desfăşura de vineri până duminică, la Romaero. Harta festivalului, care...

Pompierii din România vor merge și în această vară în Grecia pentru a combate incendiile de vegetație

Pompierii din România vor merge și în această vară în Grecia pentru a combate incendiile de vegetație Grecia își întărește echipele de pompieri în această...

Putin se va întâlni la summitul OSC din Kazahstan cu Xi, Erdogan şi alţi lideri

Putin se va întâlni la summitul OSC din Kazahstan cu Xi, Erdogan şi alţi lideri Preşedintele rus Vladimir Putin se va întâlni miercuri la Astana...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.