StiripesurseȘtirile zileiAdunarea Generală a ONU cere retragerea Rusiei din Ucraina

Adunarea Generală a ONU cere retragerea Rusiei din Ucraina

Publicat:

Adunarea Generală a ONU a cerut joi retragerea imediată a trupelor ruse care au invadat Ucraina în urmă cu un an, votând cu o majoritate foarte largă o rezoluţie care cere, de asemenea, o pace “justă şi durabilă”, transmite AFP, potrivit agerpres.

Rezoluţia adoptată reafirmă “angajamentul” faţă de “integritatea teritorială a Ucrainei” şi “cere” ca Rusia “să-şi retragă imediat, complet şi necondiţionat toate forţele militare de pe teritoriul ucrainean în cadrul graniţelor recunoscute internaţional ale ţării”, o referire la teritoriile anexate de Rusia. De asemenea, solicită o “încetare a ostilităţilor” şi “subliniază necesitatea realizării, cât mai curând posibil, a unei păci cuprinzătoare, juste şi de durată în Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei Naţiunilor Unite”.

Rezoluţia fără caracter obligatoriu a primit 141 de voturi pentru, 7 împotrivă (Rusia, Belarus, Siria, Coreea de Nord, Mali, Nicaragua, Eritreea), în timp ce 32 de ţări s-au abţinut, inclusiv China şi India, din totalul celor 193 de state membre ale ONU.

Citește și : Un an de RĂZBOI în Ucraina! Secretarul general al ONU critică un afront adus conştiinţei colective

În octombrie anul trecut, 143 de ţări au condamnat anexarea mai multor teritorii ucrainene de către Rusia, cinci ţări votând împotrivă.


De miercuri, reprezentanţi din zeci de ţări au luat cuvântul la tribuna ONU în sprijinul Ucrainei, în timp ce Kievul a îndemnat membrii comunităţii internaţionale să aleagă între “bine şi rău”.

De un an de când Rusia îşi foloseşte dreptul de veto pentru a împiedica orice acţiune referitoare la Ucraina în cadrul Consiliului de Securitate, Adunarea Generală este cea care a preluat acest dosar.

Chiar dacă rezoluţiile nu sunt obligatorii, ele “nu sunt doar o bucată de hârtie”, a declarat joi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, considerând că ele reflectă preocupările comunităţii internaţionale.

Preda%20 %20bure%20 %2024 02 2023

Foto: (c)  JUSTIN LANE/EPA


“Nu trebuie peste un an să ne întâlnim din nou pentru a marca cea de-a doua aniversare a acestui absurd război de agresiune”, a afirmat ministrul de externe japonez Yoshimasa Hayashi, care şi-a exprimat speranţa într-un “summit pentru pace” în 2024.

Preda%20 %20haia%20 %2024 02 2023

Foto: (c)  JUSTIN LANE/EPA


Dar “Rusia nu arată nicio dorinţă de pace (…). Ea nu cunoaşte decât pacea tăcerii, a morţilor şi a ruinelor”, a avertizat omologul ei francez, Catherine Colonna.

Preda%20 %20cul%20 %2024 02 2023

Foto: (c)  JUSTIN LANE/EPA


O “cale către pace” care este totuşi “foarte clară”: “Rusia trebuie să înceteze bombardamentele”, a insistat şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock.”Nu este pace când un agresor îi cere victimei să renunţe”.

Preda%20 %20ana%20 %2024 02 2023

Foto: (c)  JUSTIN LANE/EPA


Preşedintele Vladimir Putin a promis săptămâna aceasta că îşi va continua metodic ofensiva în Ucraina, într-un discurs cu retorică anti-occidentală amintind de Războiul Rece. Ambasadorul său la ONU, Vassili Nebenzia, a atacat ţările occidentale, pe care le-a acuzat, “în dorinţa lor de a înfrânge Rusia”, că sunt “gata să cufunde întreaga lume în abisul războiului”.

Preda%20 %20nebe%20 %2024 02 2023

Foto: (c) Eduardo Munoz/REUTERS


Acest război nu este o chestiune a “Occidentului împotriva Rusiei”, a răspuns Josep Borrell. “Acest război ilegal afectează întreaga lume: nordul, sudul, estul şi vestul”. Este chiar un “război globalizat”, dar “nu un război mondial”, a comentat el, subliniind impactul invadării Ucrainei asupra întregii planete.

În acest context, China, care s-a abţinut de la vot, a promis să facă publică săptămâna aceasta o “soluţie politică”, ale cărei elemente le-a prezentat Kievului şi Moscovei.

Citește și : Biden: Ieşirea Rusiei din START III nu indică intenţia de a recurge la arme nucleare

“Războaiele nu au câştigător”, a declarat adjunctul ambasadorului chinez la ONU, Dai Bing.”La un an de la începutul crizei ucrainene, faptele dovedesc că trimiterea de arme nu va aduce pace”, a adăugat el, cerând Kievului şi Moscovei “să reia dialogul cât mai curând posibil”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.