Adunarea Naţională a Franţei votează un proiect de lege împotriva separatismului musulman

Publicat:

Deputaţii francezi vor vota marţi după-amiază un proiect de lege care urmăreşte să combată “separatismul”, iniţiativă a preşedintelui Emmanuel Macron, transmite AFP, potrivit agerpres. Procedura de vot solemn urmează după 135 de ore de dezbateri într-o comisie specială şi în plen, care au adus 313 amendamente.

Senatul urmează să preia textul în aprilie.


Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Vanuatu

Legea urmăreşte incriminarea separatismului, prevede un control mai strict al asociaţiilor şi al finanţării cultelor, pedepseşte manifestările de ură online şi prevede o autorizaţie prealabilă pentru învăţământul la domiciliu.

Prevederile sunt criticate pentru orientarea împotriva musulmanilor, arată AFP. După acte teroriste cum ar fi masacrul din 2015 din redacţia săptămânalului satiric Charlie Hebdo şi decapitarea profesorului Samuel Paty în octombrie anul trecut, preşedintele Macron a condamnat aşa-numitul “separatism islamic” din societatea franceză.

Ca mijloace împotriva acestei tendinţe, guvernul de la Paris doreşte noi instrumente de finanţare a cultelor, pentru a le încuraja să devină independente de finanţările din străinătate; definirea mai strictă a asociaţiilor culturale şi religioase; principiul neutralităţii religioase a celor care prestează servicii publice pe bază de contract.

Printre obiectivele legii se numără evitarea infiltrării unor persoane considerate radicale în aparatul de stat şi combaterea islamismului radical.

AFP observă că se intră astfel în domeniul unor legi importante ale Republicii Franceze, cum ar fi cea din 1905 prin care se statuează separarea bisericii de stat, care stă la baza statului laic.

Ministrul de interne Gerald Darmanin declara la deschiderea dezbaterilor din Adunarea Naţională că “ţara noastră suferă de un separatism, în primul rând cel islamist, care provoacă o cangrenă a unităţii naţionale”. El aprecia că proiectul de lege finalizat sâmbăta trecută “dă răspunsuri concrete retragerii identitare şi dezvoltării islamului radical, o ideologie ostilă principiilor şi valorilor fundamentale ale Republicii”.

Cei care se opun legii, de pe cele mai diferite poziţii, arată că este vorba de o restrângere a libertăţilor şi de un punct de vedere îngust asupra laicităţii, iar unele articole se suprapun reglementărilor deja existente.

Un exemplu care a provocat dezbateri aprinse în camera inferioară a parlamentului se referă la educaţia în familie. În Franţa beneficiază deja de acest tip de învăţământ circa 62.000 de copii. Conform noilor prevederi, pe viitor nu va mai fi suficientă declaraţia părinţilor, ci va fi nevoie de o autorizaţie, care se va elibera pentru motive specifice – de sănătate, handicap, pregătire artistică sau sportivă, modul de viaţă itinerant al familiei, distanţa faţă de unităţile şcolare sau “o situaţie specifică copilului ca motiv al proiectului educativ”.

Citeşte şi: Atac cu rachete asupra unei baze americane din Erbil

Susţinătorii legii argumentează că francezii încă nu recunosc ameninţarea islamismului radical, aşa cum dovedeşte un nou eşec de a modifica reglementările privind portul vălului islamic – un subiect care revine periodic în atenţie în Franţa de la sfârşitul anilor 1980. Formaţiunea de opoziţie de dreapta Republicanii ar fi dorit interzicerea portului vălului în universităţi şi pentru însoţitoarele elevilor, considerând că este o formă de prozelitism şi un simbol al subjugării.

Sâmbăta trecută, circa 200 de militanţi pentru drepturile omului şi membri ai unor asociaţii musulmane au manifestat pentru drepturi egale pentru musulmani. O demonstrantă în vârstă de 39 de ani a declarat agenţiei France Presse că nu face parte din nicio asociaţie, dar cere încetarea discriminărilor împotriva musulmanilor şi crede că acestea s-au agravat după atentatele din 2015 şi “ne împiedică să fim cetăţeni ca şi ceilalţi”. “Dorim doar să trăim alături de ceilalţi, ca şi ceilalţi, fără să fim împiedicaţi – fiindcă ne cheamă într-un anume fel sau venim dintr-un anume cartier – să avem acces la anumite locuri de muncă sau la anumite domicilii, sau fără să fim controlaţi tot timpul”, sau să fim insultaţi, a adăugat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.