Adunarea Naţională din Franţa a adoptat o lege pentru limitarea protestelor violente, ca răspuns la demonstraţiile “vestelor galbene”

Publicat:

Adunarea Naţională din Franţa a adoptat marţi, cu o majoritate largă de voturi, un proiect de lege controversat care urmăreşte limitarea protestelor violente, ca răspuns la demonstraţiile antiguvernamentale de trei luni ale mişcării “vestelor galbene”, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

În ciuda criticilor că o astfel de lege ar putea reduce libertăţile civile, proiectul a trecut de camera inferioară a Parlamentului cu 387 la 92 de voturi, în special datorită majorităţii confortabile de care se bucură partidul de centru LREM al preşedintelui Emmanuel Macron.


Citește și : Afganistan: Doi jurnalişti, împuşcaţi mortal într-un post de radio

Totuşi, din rândul aleşilor partidului prezidenţial, 50 de deputaţi – un record – au preferat să se abţină pentru a-şi marca refuzul privind interdicţiile preventive de a manifesta care ar putea fi adoptate de prefecţi.

Mulţi se tem că aceşti reprezentanţi ai statului ar putea cădea în viitor sub controlul unui “regim rău-intenţionat”.

Proiectul de lege va fi acum discutat şi de camera superioară, însă Adunarea Naţională are ultimul cuvânt. Proiect de lege se va întoarce la Senat începând cu 12 martie pentru o a doua lectură, iar guvernul vrea o adoptare definitivă rapidă în contextul manifestaţiilor recurente ale “vestelor galbene”.

Legea ‘anti-huligani’, aşa cum a fost numită, le interzice protestatarilor să îşi acopere feţele, oferă poliţiei puteri mai mari pentru a-i extrage pe protestatarii potenţial turbulenţi din demonstraţii şi le oferă autorităţilor locale dreptul de a interzice participarea la manifestaţii unor protestatari cu titlu individual.

Ministrul de interne Christophe Castaner a reiterat marţi că “nu este o lege a fricii”, “nu este o lege de circumstanţă, ci o lege de bun-simţ” care vizează “brutele” ce împiedică manifestaţiile.

Citește și : Netanyahu se va întâlni cu Putin la Moscova pentru discuţii privind prezența Iranului în Siria

Mişcarea “vestelor galbene” a izbucnit în noiembrie ca un protest împotriva scumpirii combustibilului, dar s-a transformat într-o revoltă mai mare împotriva inegalităţii şi preşedinţiei lui Macron. Numele mişcării vine de la culoarea vestelor fluorescente pe care şoferii din Franţa trebuie să le aibă în maşină.

La primele proteste de pe străzile din Paris, manifestanţii au incendiat maşini, au distrus magazine de lux şi au vandalizat Arcul de Triumf. Au fost printre cele mai dure violenţe din capitala Franţei după revoltele studenţeşti din 1968.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.