
Aeroportul Mărculești va fi modernizat pentru a putea opera curse atât pentru transportul mărfurilor, cât și curse de pasageri. Un proiect de lege în acest sens a fost examinat de Comisia economie, buget și finanțe.
Astfel, prin acest proiect, se propune ca Aeroportul Mărculești să treacă în administrarea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”. Acest lucru va permite o coordonare mai eficientă a activităților și a investițiilor în modernizarea infrastructurii aeroportuare.
Citeşte şi: SCANDAL religios la Cernăuți: VIDEO Preoţii români au fost luaţi la bătaie! – Stiripesurse.md
Pentru ca Aeroportul Mărculești să poată opera curse de pasageri sunt necesare investiții de circa 4,2 milioane de euro, arată estimările preliminare.
„Ținând cont de cererea crescândă a serviciilor de transport aerian, se impune necesitatea creării tuturor condițiilor necesare pentru a asigura accederea pe piață a mai multor operatori aerieni low-cost. Decizia de a reabilita Aeroportul Mărculești reprezintă о soluție eficientă de diversificare a aeroporturilor naționale, precum și de dezvoltare a regiunii de nord a țării”, se menționează în nota de fundamentare a inițiativei legislative.
De menționat că Aeroportul Mărculești se află la o distanță de 150 de kilometri de Chișinău, iar pista de aterizare-decolare are о capacitate portantă superioară celei de la Aeroportul Internațional Chișinău, permițând operarea aeronavelor de о capacitate mai mare.
În prezent, activitatea economică a acestuia cuprinde prestarea serviciilor de operator de aerodrom prin încasarea taxelor aeroportuare și servicii de chirie a activelor întreprinderii (teren, hangare, alte spații).