Afectat de un scandal de favoritism, Boris Johnson propune modificarea codului de conduită al deputaţilor britanici

Publicat:

Afectat ca şi Partidul Conservator de un scandal de favoritism, premierul britanic Boris Johnson a propus marţi modificarea codului de conduită al deputaţilor pentru a le interzice acestora să fie plătiţi ca lobby-işti sau consultanţi, relatează AFP, potrivit agerpres

Această propunere de modificare a regulilor intervine după numeroase dezvăluiri privind activităţi de lobby ale unor deputaţi conservatori sau despre joburi secundare foarte bine remunerate ale acestora, în pofida statutului lor de aleşi.


Citește și: Roberta Metsola candidează la preşedinţia Parlamentului European

“Principalul rol al unui deputat este, şi trebuie să fie, să lucreze în slujba administraţilor săi şi să le reprezinte interesele în Parlament”, a scris Boris Johnson într-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Comunelor, camera inferioară a parlamentului, şi publicată pe contul său de Twitter.

În acest scop, el a precizat că susţine propunerile formulate în 2018 de un organism privind normele din viaţa publică vizând interzicerea în cazul deputaţilor a oricărei activităţi de consultant sau de lobby-ist. Astfel se va asigura faptul că orice activitate paralelă exercitată de un deputat nu afectează sarcinile sale parlamentare.

O astfel de modificare ar permite să se garanteze că deputaţii care contravin acestor reguli fac obiectul unei anchete şi sunt sancţionaţi de autorităţile disciplinare existente, a adăugat liderul conservator.

Boris Johnson a cerut o susţinere transpartinică pentru această reformă, în ajunul unei moţiuni supuse la vot în Camera Comunelor de către Partidul Laburist de opoziţie, care vizează şi interzicerea posturilor remunerate de administratori şi rolurile de consultanţi.

“Este imperativ să plasăm reputaţia Camerei Comunelor deasupra oricărei suspiciuni”, a explicat un purtător de cuvânt al premierului, subliniind totuşi că acesta nu este de acord pur şi simplu cu interzicerea unui al doilea loc de muncă pentru deputaţi.

El însuşi confruntat cu întrebări privind vacanţele sale luxoase în străinătate sau renovarea costisitoare a reşedinţei sale, Boris Johnson a indignat opoziţia şi o parte din majoritatea sa, la începutul lui noiembrie, când a vrut să modifice regulile parlamentare pentru a evita sancţionarea unui deputat conservator pentru activităţile sale de lobby. Boris Johnson a trebuit să dea înapoi în acest context.

Citește și: Fiica lui Duterte face echipă cu fiul fostului dictator din Filipine în alegerile prezidenţiale

Presa a publicat de atunci numeroase dezvăluiri privind joburile paralele foarte bine remunerate, autorizate dacă sunt declarate. Dar, potrivit media, unii au folosit în acest sens resurse parlamentare (birouri, telefon), o practică ilegală.

Partidului Conservator i s-a reproşat de asemenea că a acordat locuri în Camera Lorzilor, unde membrii sunt numiţi şi nu aleşi, unor donatori generoşi.

Liderul laburiştilor, Keir Starmer, a cerut marţi o “anchetă independentă”, denunţând “practici neobişnuite” la conservatori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.