StiripesurseSintezeAfganistan: Atentat sinucigaş la Kabul revendicat de gruparea Statul Islamic. Cel...

Afganistan: Atentat sinucigaş la Kabul revendicat de gruparea Statul Islamic. Cel puțin 7 morți și 18 răniți

Publicat:

Cel puţin şapte persoane au fost ucise, iar alte 18 rănite, luni, la Kabul, într-un atentat sinucigaş revendicat de gruparea Statul Islamic vizând o adunare a unor lideri religioşi care tocmai proclamase o fatwa împotriva terorismului cu mai puţin de o oră înainte, relatează AFP, potrivit news.ro .

Atacatorul, care a venit pe jos, s-a detonat la intrarea în cortul în care se desfăşura această “loya jirga” (”mare adunare”, în paştu) a mii de ulema veniţi din 34 de provincii, omorând şi rănind în principal civili, potrivit poliţiei.

Citește și : SUA: Curtea Supremă a dat câştig de cauză administraţiei lui Trump într-un dosar emblematic privind avorturilele

”Potrivit primelor noastre informaţii, şapte persoane au fost ucise, inclusiv un poliţist, iar alte nouă au fost rănite, inclusiv doi poliţişti”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai.

Ministerul sănătăţii a anunţat, la rândul său, că 18 răniţi se află în spitalele sale.


”Victimele sunt în principal locuitori din cartier, dar pot să fie şi invitaţi la conferinţă între ele”, a declarat pentru AFP un purtăror de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish.

”Am luat măsuri de securitate, însă atacatorul sinucigaş s-a prezentat deghizat în invitat, după care s-a detonat”, a spus el. Reprezentanţii religioşi se pregăteau să plece atunci când a avut loc atentatul, în vestul capitalei afgane.

Citește și : Vladimir Putin a promulgat o lege care prevede contramăsuri ca răspuns la sancţiunile impuse Rusiei de SUA

Cortul a fost ridicat la intrarea grădinii Şcolii Politehnice, în apropierea Universităţii din Kabul şi în spatele complexului Academiei Militare.

Operaţiunea a fost revendicată de SI într-un comunicat publicat de organul de propagandă al grupării.

Talibanii au anunţat rapid pe Twitter că ei ”nu au nimic a face” cu atacul, potrivit unui purtător de cuvânt, Zabihullah Mujahid.

Aripa locală a grupării SI, instalată în estul şi nordul ţării, a fost fosrte activă în ultimele luni la Kabul, care a devenit locul cel mai periculos din ţară pentru civili.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.