StiripesurseȘtirile zileiAfganistan: Două explozii în provincia Jalalabad; cel puțin trei morți

Afganistan: Două explozii în provincia Jalalabad; cel puțin trei morți

Publicat:

Două explozii s-au produs sâmbătă în Jalalabad, oraş din estul Afganistanului, ucigând trei persoane şi rănind 19, între care doi copii şi opt membri ai forţelor de securitate, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului provincial din Nangarhar, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Nu este clar deocamdată ce anume a provocat exploziile şi nicio grupare nu şi-a asumat imediat responsabilitatea.

Citește și : Ministrul de finanțe francez: Fuziunile bancare sunt cruciale pentru pentru o zonă euro mai puternică

Organizaţia Stat Islamic a apărut în provincia afgană Nangarhar în 2015 la graniţa cu Pakistanul, devenind una dintre cele mai periculoase grupări militare din Afganistan prin bombardamentele şi atacurile sale complexe.

Luptele dintre grupurile militante şi dintre talibani şi forţele afgane s-au intensificat în ultimele săptămâni pe fondul reluării negocierilor de pace.


Citește și : David Malpass, un susținător al lui Trump, numit oficial președinte al Băncii Mondiale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.