StiripesurseSintezeAfganistan: Cel puțin 14 morți și 45 de răniți într-un atentat...

Afganistan: Cel puțin 14 morți și 45 de răniți într-un atentat sinucigaş în faţa biroului guvernatorului provinciei Nangarhar în oraşul Jalalabad

Publicat:

Cel puţin 14 persoane au fost ucise şi alte 45 au fost rănite într-un atentat sinucigaş comis duminică în faţa biroului guvernatorului provinciei Nangarhar, în estul Afganistanului, a declarat purtătorul său de cuvânt, Attaullah Khogyani, relatează AFP şi Reuters.

Atacul, comis în oraşul Jalalabad, nu a fost deocamdată revendicat. Biroul guvernatorului provinciei Nangarhar se află lângă consulatul Indiei, potrivit agerpres.

Citește și : Germania dezminte informația despre o întâlnire europeană specială pe tema migrației convocată de Merkel

Oficialul afgan a afirmat că atacatorul i-a vizat pe talibani, pe civili şi pe bătrânii care plecau din complexul în care se află şi biroul guvernatorului, după un eveniment care marca finalul Ramadanului.

Acest nou atac a avut loc în momentul în care talibanii au anunţat duminică că nu vor prelungi armistiţiul de trei zile instituit la sfârşitul acestei săptămâni, ce acoperă sărbătoarea Eid, care marchează sfârşitul postului Ramadanului, şi că intenţionează să reia de luni luptele, relatează AFP.


“Încetarea focului se încheie în această seară (duminică) şi operaţiunile noastre vor fi reluate. Nu intenţionăm să prelungim armistiţiul”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a anunţat sâmbătă prelungirea armistiţiului de către forţele guvernamentale şi le-a cerut talibanilor să facă acelaşi lucru.

Sâmbătă, 36 de persoane au fost ucise într-un atentat sinucigaş cu bombă comis tot în provincia Nangarhar, într-un loc unde se sărbătorea finalul Ramadanului şi a doua zi a încetării focului între militanţii talibani şi trupele guvernamentale, atentat revendicat de gruparea Statul Islamic (SI).

Citește și : Atena şi Skopje au semnat acordul ce prevede schimbarea numelui Macedoniei

Citeşte şi:  Papa Francisc le urează 'bun venit' refugiaţilor ajunşi în Europa prin intermediul culoarelor umanitare

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pot Trump și Regele Charles să salveze „relația specială”?

Cea mai puternică republică a lumii îl găsește pe venerabilul monarh mai pe gustul ei decât pe premier   Cea mai longevivă ironie a istoriei, „relația...

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.