Afganistan: Cel puţin 16 morţi şi 38 de răniţi la Kandahar, în explozia unei camionete-capcană în curs de dezamorsare

Publicat:

Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi alte 38 au fost rănite, majoritatea civili, marţi la Kandahar, în sudul Afganistanului, în explozia unei camionete-capcană pe care forţele de ordine încercau s-o dezamorseze în centrul oraşului, relatează AFP, potrivit agerpres.

La aproape patru ore după explozie, survenită în jurul prânzului, numărul morţilor ar putea creşte în condiţiile în care alte victime ar mai putea fi încă prinse sub dărâmături, a avertizat un responsabil de la Spitalul Mirwais din Kandahar.


Citește și : Conducerea statului ucrainean este surdă la doleanţele minorităţilor naţionale (asociațiile etnicilor români)

Potrivit şefului poliţiei locale, Mohammad Qasim Azad, majoritatea victimelor sunt civili.

Grupul care intenţiona să utilizeze vehiculul-capcană nu se cunoaşte încă şi nu se ştie dacă atentatul era iminent sau era pregătit pentru o dată ulterioară.

Şeful poliţiei locale a declarat că ‘forţele de securitate au urmărit din cursul dimineţii un vehicul ce putea fi folosit ca maşină-capcană, descoperind o camionetă plină cu explozivi, parcată lângă o staţie de autobuz’, iar ‘vehiculul a explodat în timp ce poliţiştii încercau să-l dezamorseze’, a adăugat el.

Conform purtătorului de cuvânt al guvernatorului provinciei, Daud Ahmadi, ‘în apropierea locului exploziei a fost descoperit un container mare plin cu explozivi, lansatoare de rachete, veste explozive şi muniţii’.

Potrivit oficialului afgan, ‘teroriştii intenţionau să comită un atentat de mari proporţii spre sfârşitul Ramadanului, când oraşul este plin de oameni care pregătesc festivităţile de Eid (al-Fitr, sărbătoarea care marchează sfârşitul lunii de post musulman, n.red.). Din fericire, forţele de securitate au împiedicat acest dezastru’.

Citește și : Serbia nu va accepta vreo negociere privind date-limită legate de UE (Ivica Dacic)

Daud Ahmadi a confirmat bilanţul de 16 morţi şi 38 de răniţi, adăugând că printre morţi se numără şi patru membri ai forţelor de securitate şi cel puţin alţi zece au fost răniţi. În explozie au fost răniţi de asemenea cinci copii, a adăugat el.

Acesta este cel de-al doilea atentat în care au fost ucişi civili de la începutul Ramadanului, marcat în Afganistan de pe 17 mai.

Vineri seara, o triplă explozie produsă în timpul unui meci de cricket la Jalalabad (est), revendicată de gruparea Statul Islamic, a provocat moartea a opt persoane şi rănirea altor 45, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.